DCNews Stiri Internațional Washingtonul transmite Teheranului un plan în 15 puncte pentru a pune capăt războiului 

Washingtonul transmite Teheranului un plan în 15 puncte pentru a pune capăt războiului 

Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Agerpres

New York Times și canalul de televiziune israelian Channel 12 au informat că administrația Trump a transmis cererile sale Iranului prin intermediul Pakistanului care menține relații bune cu ambele părți.

Potrivit a trei surse neidentificate citate de Channel 12, negociatorii americani, emisarul special Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, propun un armistițiu de o lună, timp pentru ca autoritățile iraniene să analizeze cererile lor.

Dintre cele 15 puncte prezentate, primele cinci se referă la sectorul nuclear: Washingtonul cere ca Iranul să nu încerce niciodată să se doteze cu arme nucleare, ca Teheranul să predea tot combustibilul său îmbogățit până la o dată convenită de părți și ca mai multe instalații nucleare importante să fie demontate.

De asemenea, Iranul trebuie să renunțe la sprijinul acordat 'interpușilor' săi (proxys) și să nu mai finanțeze sau să înarmeze grupări precum Hezbollah sau Hamas. Vor fi impuse limite privind cantitatea de rachete pe care țara le va putea deține, precum și asupra razei lor de acțiune.

Pe de altă parte, strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, trebuie să rămână deschisă traficului maritim.

În schimb, Iranul ar obține ridicarea sancțiunilor internaționale împotriva sa și sprijin pentru programul său nuclear civil.

Contactate, Casa Albă și Departamentul de Stat nu au răspuns imediat.

Donald Trump și-a exprimat optimismul marți cu privire la șansele de a ajunge la un acord cu Teheranul.

Planul nu menționează schimbarea regimului în Iran, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele