România TV prezintă în exclusivitate cel mai recent raport SOCIOPOL. Răsturnare uriașă de situație: cine conduce în cursa pentru București!
Doi candidați, în marja de eroare
Potrivit sondajului SOCIOPOL la comanda România TV, Daniel Băluță se află în acest moment pe primul loc, cu 27% din intențiile de vot. La o distanță de două procente se află Ciprian Ciucu, cu 25%. Practic, diferența dintre primii doi candidați se află în interiorul marjei de eroare. Anca Alexandrescu ocupă poziția a treia, cu 20%, urmată de Cătălin Drulă, creditat cu 15%, un rezultat cu mult sub pretențiile USR. Ana Ciceală are 6%, Eugen Teodorovici are 2% și Vlad Gheorghe 2%. Alți candidați - 2%.
Sondajul SOCIOPOL la comanda RomâniaTV a fost realizat în perioada 25-30 noiembrie, pe un eșantion de 1002 persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3,2%.
Bogdan Chirieac a comentat acest subiect la România TV
„Este un clasament foarte credibil. Votul bucureștenilor se cristalizează. E o marjă mică între primii doi candidați, amândoi primari în funcție, ambii au experiență. Daniel Băluță are mai multe mandate și realizări importante la Primăria Sector 4, iar Ciprian Ciucu a dovedit că are potențial la Primăria Sector 6. Anca Alexandrescu s-ar putea să aibă mai mult de 20%, fiindcă mai este și spirala tăcerii. Cătălin Drulă are doar 15%, conform SOCIOPOL”, a zis Bogdan Chirieac.
Cine va câștiga Primăria București?
Analistul politic a spus că nu putem să știm de acum cine va câștiga alegerile la București. Urmează o săptămână de foc în care presa mainstream și rețelele sociale vor face legea, mai ales că bucureștenii sunt foarte informați și conectați.
„Și Ana Ciceală are 6%, fiind pe trend crescător, în timp ce Cătălin Drulă se pare că ar fi pe un trend descrescător. Lucrurile se joacă, acum avem doar o poză de moment”, a mai zis Bogdan Chirieac.