DCNews Stiri „Roșu direct (scene de la marginea fotbalului)”, la Teatrul Masca

„Roșu direct (scene de la marginea fotbalului)”, la Teatrul Masca

„Roșu direct (scene de la marginea fotbalului)”, la Teatrul Masca

„Noua premieră a stagiunii 2025–2026, desfășurate sub deviza #curaj, aduce pe scenă o lume tensionată și rar explorată în teatru: aceea a fotbalului de performanță pentru juniori. Pornind de la experiența personală a dramaturgului Bogdan Drumea, spectacolul explorează, într-o cheie intimă și socială, un moment de criză din viața unui adolescent aflat sub presiunea unui sistem care promite salvare, dar produce adesea violență.

Denis Răducu accidentează grav un adversar și este eliminat. Ratează astfel cel mai important meci al vieții lui: finala campionatului național de juniori. Închis într-un vestiar, fotbalistul este forțat să se confrunte cu motivele și traumele care au condus la reacția brutală de pe teren. În jurul lui se conturează o lume în care fotbalul apare ca promisiune de ascensiune socială, dar și ca spațiu al abuzului, al radicalizării și al fragilizării intime: antrenori duri, părinți cu așteptări disproporționate, ultrași extremiști.

„Roșu direct (scene de la marginea fotbalului)” ne aruncă în atmosfera nefiltrată a ligilor inferioare, acolo unde fotbalul continuă să fie, pentru mulți, drumul către o viață mai bună. Bogdan Theodor Olteanu montează la Masca un spectacol intens și provocator, care privește cu luciditate violența acestui mediu, fără să piardă din vedere fragilitatea celui prins în el. Povestea lui Denis devine cu atât mai tulburătoare cu cât nu are nimic excepțional: este una dintre acele istorii care se repetă, tăcut și constant, foarte aproape de noi.

„Am montat acest text pentru că recunosc oamenii din el. Îi știu de pe stradă, din familie, din tribune. Și pentru că întrebarea care îi chinuie — merită? — nu are niciodată un răspuns simplu. Apartenența costă. Să nu schimbi nimic costă. Libertatea costă și ea.” (Bogdan Theodor Olteanu). Reprezentația din 5 aprilie va fi accesibilizată pentru spectatorii surzi, cu ajutorul Fundației CODA Farmecul Tăcerii. Lena Dermengiu și Monica Cătuțoiu vor traduce în Limba semnelor române, însă accesibilizarea nu se va rezuma la traducere. Anumite elemente de sunet și scenografie vor fi adaptate pentru a crea o experiență imersivă dedicată spectatorilor surzi. „În prelungiri”, spectatorii sunt invitați la o discuție cu echipa spectacolului despre motivații, relevanță și context.

Cu această premieră, Teatrul Masca inaugurează și un nou concept de spațiu de joc: Sala Mică devine Sala de cartier. În acest spațiu se vor juca spectacole care, prin temă, formulă artistică sau echipă, se construiesc în relație directă cu comunitatea.

  • Roșu direct! (scene de la marginea fotbalului)

  • Regie: Bogdan Theodor Olteanu

  • Scenariu: Bogdan Drumea

  • Scenografie: Alexandra Panaite și Ileana Zirra

  • Muzică live: Horia Constantinescu

  • Cu (în ordine alfabetică): Voicu Aaniței, David Drugaru și Dragoș Stoica” arată un

  • comunicat al Teatrului Masca.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele