Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România, asociația profesioniștilor în investiții din România, spune că țara noastră este departe de a visa să fie un hub energetic, însă energia reprezintă unul dintre domeniile în care se justifică alocarea de fonduri publice şi private.
"Zonele unde chiar se justifică alocarea de bani, fie că sunt publici, fie că sunt privaţi - un astfel de sector e energia. Cum spuneam, avem unele dintre cele mai ridicate costuri ale energiei din UE. Asta omoară industria şi, dacă ne uităm la industrie, industria a tot scăzut în ultimii ani.
Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat vara asta, practic vara asta ne-a arătat unde suntem. Dacă până la începutul anului ăsta ne vedeam hub energetic, cred că trebuie să dispară discursul ăsta. Am văzut, de fapt, unde suntem cu energia. Deci suntem departe tare de a visa să fim hub", a afirmat Codirlaşu, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, costurile ridicate ale energiei electrice reprezintă un risc şi pentru dezvoltarea sectorului IT, în special în contextul extinderii utilizării inteligenţei artificiale.
"Ne vom irosi un atu important în IT"
"Acum, normal, trebuie să mergem şi să ajutăm acolo unde chiar face sens să ajutăm, prin politici publice, adică acolo unde chiar economia noastră poate să contribuie. Şi, dacă ne uităm la ce sectoare, sunt cele mai profitabile din economie. IT-ul e primul pe listă. Cumva, acolo ar trebui să ţintim.
Însă, ce vedem în ultimii ani? A venit inteligenţa artificială. Inteligenţei artificiale ce îi trebuie? Pe lângă cipuri - pe astea nu le avem şi nu le vom avea vreodată -, îi mai trebuie energie ieftină. Noi suntem cei mai scumpi. Probabil ne vom irosi un atu important în IT din cauza preţului foarte mare al energiei electrice", a susţinut preşedintele CFA România.
Soluţiile de stocare
El a atras atenţia şi asupra faptului că România nu a utilizat fondurile disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru dezvoltarea soluţiilor de stocare a energiei.
"Energie şi infrastructură. Soluţiile de stocare - mă rog, noi am fi avut bani din PNRR pentru soluţii de stocare, dar nu i-am folosit şi s-a văzut rezultatul în această vară. Şi, cum spuneam, face mult mai mult sens pentru o companie să stocheze în Bulgaria, inclusiv pentru o companie românească, decât în România, datorită fiscalităţii mult mai prietenoase", a mai spus Adrian Codirlaşu.
"Elefantul din cameră" din cauza căruia prețurile la energie în România au explodat
Recent, George - Mădălin Borș, membru în Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților a dezvăluit care este "elefantul din cameră" din cauza căruia prețurile la energie în România au explodat, iar țara noastră nu produce energie în bandă la orele de vârf, în cadrul dezbaterii "ENERGY FORUM 2026: Energia României: de la criză la avantaj economic".
"România avea capacități de producție a energiei electrice suficiente încât să-și acopere consumul fără să depindă, decât în foarte mică măsură, de importuri. Am ajuns aici din cauza elefantului din cameră, pe care nu îl vedem - Green Deal”, a precizat George - Mădălin Borș.
Acesta a adăugat că Europa în ansamblu, dar și România, au „avut o politică extrem de agresivă în a implementa politicile Green Deal”, politică ce ne-a adus în poziția de a închide anticipativ capacități de producție a energiei în bandă și a importa seara peste 3.000 de megawați.