Un muncitor român în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața după ce s-a simțit rău în timpul unui sezon de muncă la o podgorie din Germania, în octombrie anul trecut. Bărbatul a murit într-un spital german, iar circumstanțele exacte ale decesului rămân neclare. Familia cere explicații și tragerea la răspundere a celor implicați.
Românul a fost găsit inconștient în camera în care era cazat
Potrivit informațiilor apărute în presa germană, românul a fost găsit inconștient în camera în care era cazat, unde ar fi rămas pe podea timp de aproximativ două zile. În tot acest interval, nimeni nu a solicitat ajutor medical de urgență, nici colegii de muncă, nici reprezentanții fermei la care lucra.
Situația a ieșit la iveală abia după ce fiica bărbatului, aflată în România, a devenit alarmată de lipsa de vești și a decis să plece personal în Germania. Cu sprijinul organizației Fair Work Baden-Württemberg, tânăra a ajuns la tatăl ei și a reușit să obțină intervenția medicală necesară. Pentru o perioadă, familia a sperat într-o recuperare, însă bărbatul a intrat în comă și ulterior a decedat.
Autoritățile germane au deschis o anchetă
Autoritățile germane au deschis o anchetă, cazul fiind preluat ulterior de parchet. Jurnaliștii germani notează că documentele lucrătorului sezonier ar fi dispărut. Acesta ar fi muncit la fermă timp de trei până la patru săptămâni, fără un contract legal și, aparent, fără asigurare medicală.
După internarea de urgență, reprezentanți ai companiei ar fi declarat inițial că nu îl cunosc. Abia ulterior, când starea bărbatului era deja critică, a fost desemnat un tutore legal, procedură în urma căreia au fost clarificate informațiile legate de asigurarea sa de sănătate.
Pentru familie, drama a fost agravată și de impactul financiar major. Costurile de deplasare, repatriere și înmormântare au depășit posibilitățile rudelor. În acest context, a fost inițiată o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini familia îndoliată.
„Această moarte nu poate fi considerată un accident tragic”, au declarat rudele și reprezentanţii organizației care a ajutat-o pe tânără să ajungă în Germania. Cei din urmă atrag atenția că, în activitatea lor, se confruntă frecvent cu situații similare, în care lucrători din Europa de Sud-Est sunt exploatați, plătiți sub salariul minim legal și cazați în condiții improprii, uneori cu rețineri semnificative din salariu pentru locuințe necorespunzătoare, potrivit jungeWelt.