Statele Unite au anunţat miercuri că au efectuat noi atacuri aeriene în ultimele 48 de ore împotriva a ceea ce administraţia Trump descrie drept nave implicate în traficul de droguri, omorând cel puţin opt persoane, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump desfăşoară o campanie militară în Caraibe şi Pacific din septembrie, în numele luptei împotriva traficului de droguri, având în vizor în special puterea venezueleană.
Cinci morți în Ajunul Anului Nou
Armata a ţintit miercuri alte două nave, a anunţat SOUTHCOM, comandamentul american pentru America Latină şi Caraibe, într-un mesaj pe X. „Serviciile de informaţii au confirmat că aceste nave foloseau rute cunoscute pentru traficul de droguri şi aveau legătură cu acest trafic”, a afirmat acesta.
„În total, cinci narcoterorişti au fost ucişi în timpul acestor operaţiuni”, a precizat SOUTHCOM, administraţia Trump asimilându-i pe traficanţii de droguri cu teroriştii.
Mai devreme miercuri, Washingtonul anunţase noi atacuri, care avut loc în ziua precedentă. Trei persoane aflate la bordul unei nave au fost ucise în primul atac, în timp ce persoanele aflate la bordul altor două nave „au sărit peste bord şi au fugit”, a relatat SOUTHCOM, din nou pe X.
Peste 100 de decese în urma atacurilor americane în Caraibe și Pacific
SOUTHCOM nu a precizat unde au fost efectuate aceste noi operaţiuni, dar aproximativ o sută de persoane au fost ucise în atacuri similare americane în Caraibe şi Pacific. Cu atacurile din ultimele 48 de ore, numărul total de decese raportate a crescut la 115.
Comandamentul american asigură că a lansat o operaţiune de salvare după atacurile efectuate marţi, un nivel de detaliu rar întâlnit în această campanie.
Donald Trump exercită o presiune puternică asupra Venezuelei de luni de zile, încercând să forţeze plecarea preşedintelui Nicolás Maduro, pe care Washingtonul îl acuză că se află la conducerea unei vaste reţele de trafic de droguri.
Liderul venezuelean neagă acuzaţiile şi acuză Statele Unite că încearcă să destabilizeze guvernul său pentru a confisca rezervele de petrol ale ţării.
Luni, preşedintele american a afirmat că Statele Unite au distrus o zonă de acostare folosită de nave acuzate că participă la traficul de droguri în Venezuela, un posibil prim atac terestru de la începutul acestei campanii militare.
Legalitatea acestei campanii este larg pusă sub semnul întrebării de către experţi.
Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a îndemnat autorităţile americane să ancheteze asupra legalităţii acestor atacuri, menţionând „indicii puternice” ale unor execuţii „extrajudiciare”, scrie Agerpres.
Citește și: Cui aparține fabrica de droguri bombardată de SUA în Venezuela. Trump a confirmat atacul