Atacantul egiptean al echipei Liverpool, Mohamed Salah, a revenit la antrenamente și ar putea evolua în partida de Champions League cu Atalanta de miercuri.
Conform BBC Sport, fotbalistul de 28 de ani a ratat meciul cu Leicester de duminică, câștigat de cormorani cu 3-0, din cauza rezultatului pozitiv la testul Covid-19. Din fericire, atacantul s-a recuperat și rezultatul testului a fost unul negativ, așa că s-a antrenat, luni, cu echipa.
Liverpool are un parcurs perfect în acest sezon de Champions League și va ajunge în optimi dacă vor învinge în meciul de miercuri cu oponenții italieni.