„Ambulanța monumentelor este un ONG pe zona de patrimoniu imobil, condus de domnul Eugen Vaida, un om extraordinar, căruia îi pasă cu adevărat de aceste monumente (n.r. clădirile cu statut de monument istoric). Are mai multe filiale la nivelul întregii țări și care prin fondurile pe care le atrage, reușește, cu acordul celui care este proprietar al unei clădiri monument istoric, să intervină local. Ei bine, statul român nu poate lăsa o asemenea problemă doar pe seama ONG-urilor. Statul român trebuie să fie capabil, și încercăm prin aceste proiecte de legi, să stabilească un parteneriat. Așa se întâmplă în fiecare societate civilizată. Un parteneriat între stat, comunitate locală, autorități locale și, evident, sectorul ONG-urilor. Problematica este atât de gravă încât am considerat că avem nevoie de o abordare sistemică. Adică, să pornim de la ceea ce sete foarte urgent. Avem o lege din 2016, care prevedea că un procent de 3% din profiturile înregistrate de societățile care activează în zona jocurilor de noroc, să meargă spre Ministerul Culturii. Din diferite motive nu s-a întâmplat nimic până acum, iar primul meu text de lege care își propune instituirea unui program național de punere în siguranță a acestor clădiri are ca sursă de finanțare această taxă. Noi în România mai avem o problemă, o spun deschis, când vorbim de fonduri publice ele se duc pe proiecte la nivel național, mă refer la investiții, dar avem această competiție între județe, între oameni politici care reușesc să atragă fonduri pentru județele lor, unii mai mult, alții mai puțin. Eu am considerat încă de la început, ca istoric, e greu să fac un clasament între monumentele acestei țări (n.r. pentru alocarea de fonduri în funcție de prioritate). Acest program național, de punere în siguranță, sursa de finanțare am amintit-o, ar trebui să aibă o abordare asupra întregii țări. Cu alte cuvinte, să dea o șansă tuturor județelor.” a declarat senatorul Liviu Brătescu
DCNews
›
Stiri
›
Legea trebuie să dea o șansă tuturor județelor. Senatorul Brătescu, despre punerea în siguranță a clădirilor monument istoric / video
Legea trebuie să dea o șansă tuturor județelor. Senatorul Brătescu, despre punerea în siguranță a clădirilor monument istoric / video
Publicat pe 31 oct 2023, 09:46
-
-
-
-
-
-
- Femeia grav rănită în Azuga, după ce un stâlp a căzut pe ea, a murit15.05.2026, 18:54
-
-
-
-
- Trump dezvăluie detalii despre discuțiile cu Xi Jinping privind Taiwanul15.05.2026, 15:18
- Accident grav în Mehedinți: O persoană a murit, două sunt încarcerate15.05.2026, 14:57
-
-
-
-
-
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Olanda15.05.2026, 11:33
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Bulă, la ora de psihiatrie15.05.2026, 07:10
- Marco Rubio susţine că Ucraina are cea mai puternică armată din Europa14.05.2026, 23:56
-
-
-
-
-
-
- O mașină a intrat în mulțime la un protest antiguvernamental din Belgrad14.05.2026, 22:27
-
- Eurovision 2026: România s-a calificat în finala concursului VIDEO14.05.2026, 22:03
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Navă ancorată lângă Strâmtoarea Ormuz, capturată și escortată spre Iran14.05.2026, 17:15
- Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, pus sub control judiciar14.05.2026, 17:12
-
-
-
-
-
- „Bucharest City Tour” revine de vineri, 15 mai14.05.2026, 15:49
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Detaşarea a peste 4000 de soldaţi americani în Europa, suspendată14.05.2026, 09:05
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Cont fals14.05.2026, 08:15
-
-
-
-
-
-
-
-
-