Kremlinul a reiterat marţi că îşi va înăspri poziţia în negocierile de pace cu Ucraina, după ce Rusia a acuzat Ucraina de un atac masiv cu drone asupra unei reşedinţe a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.
Însă Rusia nu a explicat și cum anume va face acest lucru, relatează EFE.
"Poziţia de negociere se va schimba, se va înăspri", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, fără a oferi detalii suplimentare.
Zelenski a respins acuzațiile Federației Ruse
Preşedintele Volodimir Zelenski a respins luni acuzaţiile Rusiei, spunând că sunt "o nouă rundă de minciuni" menite să justifice noi atacuri împotriva Ucrainei şi să prelungească războiul.
Peskov a remarcat negarea de către Ucraina a atacului cu drone şi a declarat că multe mass-media occidentale îi cântă în strună Kievului.
Peskov spune că este o acţiune teroristă a Kievului
"Această acţiune teroristă are ca scop colapsul procesului de negocieri. Consecinţa diplomatică va fi înăsprirea poziţiei de negociere a Federaţiei Ruse", a avertizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a adăugat că armata rusă va şti cum şi când să răspundă.
"Vedem că însuşi Zelenski încearcă să nege acest lucru, iar multe instituţii media occidentale, cântându-i în strună regimului de la Kiev, încep să răspândească ideea că acest lucru nu s-a întâmplat. Aceasta este o afirmaţie complet nebună", a declarat Peskov.
Unde se afla Putin în momentul atacului
Peskov a refuzat să zică unde se afla Putin în momentul atacului, spunând că, având în vedere evenimentele recente, astfel de detalii nu ar trebui să fie cunoscute public.
Întrebat dacă Rusia are dovezi fizice ale atacului cu drone, el a menționat că apărarea aeriană a doborât dronele şi că problema epavelor este de competenţa Ministerului Apărării, însă nu a furnizat nicio probă a atacului.
Trump, despre eventuala restabilire a programelor de armament ale Iranului
Separat, Kremlinul a îndemnat marţi toate părţile să se abţină de la escaladarea tensiunilor cu privire la Iran, după ce preşedintele SUA Donald Trump a zis că Washingtonul va sprijini un alt atac masiv asupra Republicii Islamice.
Flancat de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, Trump a indicat luni că Teheranul ar putea lucra la restabilirea programelor sale de armament, în urma unui atac american din iunie. Iranul neagă că are un program de arme nucleare.
"Am citit că îşi construiesc arme şi alte lucruri, iar dacă o fac, nu folosesc siturile pe care le-am distrus, ci posibil alte situri", a declarat Donald Trump reporterilor în timpul unei conferinţe de presă.
Moscova a cultivat legături mai strânse cu Teheranul de la începutul războiului său din Ucraina, a solicitat detensionarea.
"Credem că este necesar să ne abţinem de la orice măsuri care ar putea escalada tensiunile în regiune şi credem că, în primul rând, dialogul cu Iranul este necesar", a zis Peskov, reporterilor, care a mai spus că Rusia va continua să cultive legături strânse cu Iranul.
Cele trei situri principale nucleare ale Iranului atacate de SUA
Forţe americane au atacat cele trei principale situri nucleare ale Iranului, după ce s-au alăturat campaniei militare de 12 zile a Israelului contra Teheranului în luna iunie. Trump a zis la momentul respectiv că atacurile au "anihilat" instalaţiile Iranului. Apoi, o evaluare americană a constatat că atacurile au avariat în mare parte doar unul dintre situri, Fordo.
Tratat de parteneriat Rusia - Iran
Rusia şi Iranul au semnat un tratat de parteneriat strategic anul acesta. Occidentul a acuzat Teheranul că furnizează rachete şi drone pentru atacurile ruseşti asupra Ucrainei, lucru pe care Republica Islamică îl neagă, notează Agerpres.
Vezi și - Faza finală SUA - Rusia privind Ucraina. Cheia pentru pace e în Donbas, susține Kremlinul