DCNews Stiri Împrumut de 500 de milioane la Banca Mondială, zero fonduri UE

Împrumut de 500 de milioane la Banca Mondială, zero fonduri UE

'Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat astăzi (15 decembrie n.r.) suma de 500 milioane euro (echivalentul a 558,27 milioane de dolari SUA), care va fi acordata României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economica (DPL)', se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale remis vineri AGERPRES.

Obiectivul acestui nou program este acela de a reforma anumite instituţii şi de a pune în aplicare politici care sunt vitale pentru atingerea unui nivel sporit de creştere sustenabilă, pentru crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite, precum şi pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă în România.

'Autorităţile din România au demonstrat un angajament susţinut pe calea implementării unei agende de reforme care reprezintă nucleul eforturilor de reducere a sărăciei şi a excluziunii, şi al creării de oportunităţi mai bune pentru cetăţenii României', a declarat Cyril Muller, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrala, conform Agerpres.

Acesta a precizat că Banca Mondiala va susţine în continuare România pe drumul transformării economice şi al unei convergenţe mai rapide cu UE.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele