DCNews Stiri Fără decolteu la ANPC. Mesajul Oanei Băluţă, profesor universitar, după decizia lui Horia Constantinescu

Fără decolteu la ANPC. Mesajul Oanei Băluţă, profesor universitar, după decizia lui Horia Constantinescu

"Preşedintele vrea să protejeze onoarea bărbaţilor. Se ştie că bărbaţii sunt fiinţe delicate, instinctuale şi trebuie protejate. Sunt ironică, desigur. Sper că le-a interzis şi bărbaţilor să poarte haine mulate, pantaloni în mod special. Cine ştie ce sălbăticiune doarme în femei", a spus Oana Băluţă, profesor universitar și activistă, .

Cum trebuie să vină la muncă angajaţii ANPC

Potrivit noilor reguli impuse de Horia Constantinescu, femeile trebuie să aibă o ținută alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decență), cămașă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate. Se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decență. Se interzice machiajul strident, aspectul facial și capilar trebuie să fie îngrijit, decent.

În cazul bărbaților, ținuta va fi alcătuită obligatoriu din cămașă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru și pantaloni uni care trebuie să fie drepți, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri. 

Termenul de implementare a noului cod de conduită este de 7 zile de la data intrării în vigoare.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele