Poliţiştii au fost alertaţi luni, în jurul orei 12:00, de faptul că două femei au fost înjunghiate în plină stradă, în zona Bulevardului Tineretului. Atacatorul a fost prins la aproximativ 200 de metri distanţă de locul incidentului. Acesta a fost imobilizat şi dus la Secţia 14 de Poliţie.
Potrivit primelor informaţii, femeile au 64, respectiv 54 de ani şi nu-l cunoşteau pe atacator. Acesta este israelian.
Cele două femei au fost transportate de urgenţă la spital. Ele sunt conştiente, iar viaţa nu le este pusă în pericol.