DCNews Politica Personalități politice De ce a scăpat, de fapt, România de „junk”. Petre Roman: Urăsc să fac speculații, dar asta mă doare / video

De ce a scăpat, de fapt, România de „junk”. Petre Roman: Urăsc să fac speculații, dar asta mă doare / video

Petre Roman, fost premier al României. Foto: Crișan Andreescu DC News

Deși agențiile Fitch și Moody’s au menținut ratingul suveran al României la limita recomandată investițiilor, economiștii și politicienii trag semnale de alarmă. Fostul premier Petre Roman explică factorii care au salvat țara de la retrogradarea în categoria „junk”, dar avertizează asupra riscurilor majore care pândesc executivul de la Palatul Victoria.

Fitch Ratings a menținut ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă, potrivit unui raport publicat vineri, 31 iulie 2026. Ulterior, Moody’s Ratings a reconfirmat la rândul său, pe 8 august 2026, ratingul României la nivelul „Baa3”.

„Agenția internațională de evaluare financiară Moody’s Ratings a reconfirmat azi ratingul suveran al României la nivelul „Baa3”, menținând România în categoria statelor recomandate investițiilor”, a anunțat, săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor.

CITEȘTE ȘI                    -                  Ce mașină conduce Petre Roman: De când o am, e o încântare / video

De ce a scăpat, de fapt, România de categoria „junk”

Într-un dialog cu jurnalistul Bogdan Bolojan, la interviurile DC News, Petre Roman a precizat că „România e foarte prost plasată la BBB- cu perspectivă negativă“. Totuși, fostul premier a precizat că cele două agenții de rating au avut în vedere o serie de factori care au scăpat atenției publice în ultima perioadă și care au ținut România deasupra liniei care o arunca în categoria junk.

„Agențiile nu pot să nu vadă un lucru, acela că România a avut o vreme creștere economică sensibil mai mare decât media europeană. Ăsta e un criteriu foarte important, chiar dacă au fost și cheltuieli nechibzuite și iresponsabile. Dar, totuși, au fost niște echilibrări realizate în România destul de bine cu fonduri europene, iar România încă are în față capacitatea de a accesa importante fonduri europene. 

Prin urmare, eu cred că pur și simplu nu-și puteau permite să facă treaba asta (n.r. să retrogradeze România în junk)“, a zis Petre Roman.

Fostul premier s-a declarat sceptic în legătură cu faptul că că Fitch ne-a retrogradat în primă fază, iar după apelul Guvernului au revizuit categorisirea.

„Nu știu aceste detalii, dar elementele precizate de mine arată că nu se justifică așa ceva“, a punctat Petre Roman.

Avertismentul lui Petre Roman privind noul Guvern

Nu în ultimul rând, el a atras atenția asupra necesității instalării unui Guvern credibil la Palatul Victoria, căruia să „îi pese de români și de țară“.

„Acum fac o speculație. Urăsc speculațiile, dar asta mă doare: Când ratingul e foarte rău, ideea este că țara trebuie să vândă ce are. Când a fost chestia cu Grecia, investitorii au zis să le vândă insulele, o manipulare scandaloasă.

Trebuie să ai un Guvern puternic, credibil și capabil căruia trebuie să îi pese de români și de țară“, a mai spus Petre Roman, refuzând să ofere un răspuns „evident“ cu privire la actualul executiv de la Palatul Victoria.

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice