DCNews › Economie › Cum au fost ucise firmele private românești. Bolojan, groparul economiei care a redefinit termenul „reformă”

Cum au fost ucise firmele private românești. Bolojan, groparul economiei care a redefinit termenul „reformă”

Ilie Bolojan

Dan Podaru, vicepreședinte al Partidului Ecologist Român (PER), a criticat politica economică a lui Ilie Bolojan.

Firme românești care execută lucrări de infrastructură nu și-au primit banii de la stat de opt-nouă luni. Întârzierile la plată pot duce companiile private la faliment.

Firmele au plătit deja carburanții, salariile și materialele necesare, iar lipsa încasărilor le pune în dificultate

„Politica lui Bolojan este falimentară. România se află în al treilea sau al patrulea trimestru de contracție economică și financiară. Inflația a crescut exponențial. Am discutat cu constructori din județul Cluj care au contracte cu statul și nu sunt plătiți de opt-nouă luni. Construiesc autostrăzi, poduri, alte elemente de infrastructură, iar statul are datorii de zeci de milioane de euro către ei. Adică unuia îi datorează cinci-șase milioane, altuia zece milioane. Lucrurile acestea duc o companie privată la faliment. Și am întrebat din ce sunt constituite aceste datorii. Au plătit carburanți, au plătit oamenii, au plătit materiale, fără să primească niciun ban de zece luni”, a zis Dan Podaru într-un interviu la DC News.

Așa reușește Ilie Bolojan să facă economie... neplătindu-și facturile. Se mândrește cu deficitul

Jurnalistul Val Vâlcu a criticat discursul lui Ilie Bolojan despre deficit și reformă, comparându-l cu cel al lui Nicolae Ceaușescu.

„E aproape, să spunem așa, ca Nicolae Ceaușescu, care avea același discurs: deficitul, reforma, reformă, deficit. Reformă n-a făcut. A dat câțiva afară. Îi va repune justiția, pentru că n-a făcut-o legal, nu că ar avea justiția ceva cu el. Le va mai plăti și salariile, cum s-a întâmplat și la Oradea, și la Timișoara. A pus oameni pe posturi, în principal de la USR și de la PNL. Dar hai să-l lăsăm puțin pe el și să vedem treaba aceasta cu contractele cu statul”, a zis Val Vâlcu.

Companiile românești, „indispensabile” pentru infrastructură

România are firme mari, capabile să construiască străzi și autostrăzi, iar acestea trebuie susținute, nu privite cu suspiciune doar pentru că lucrează cu statul. Vicepreședintele PER a zis că dezvoltarea infrastructurii nu se poate baza permanent pe aducerea unor companii din Turcia și Italia. 

„Inclusiv la nivelul Bucureștiului sau al Moldovei există firme mari, jucători mari, care construiesc străzi, autostrăzi, au sute de basculante. Sunt dezvoltatori români, dar nu vreau să le dau numele. Toate aceste companii sunt, în acest moment, indispensabile. Adică un stat, ca să se dezvolte, nu poate… Spre exemplu, pentru a dezvolta o infrastructură performantă, tu nu poți în permanență să dezvolți sau să aduci companii internaționale din Turcia și din Italia, cum se întâmplă. A face business corect și aplicat nu este o problemă. Problema este corupția. De corupție nu se ocupă Parlamentul. De corupție ar trebui să se ocupe instituțiile statului: ANAF, Poliția Economică, serviciile secrete, alte instituții operative. Nu putem, prin declarații, să spunem că dezvoltatorii italieni sunt buni, iar antreprenorii români nu sunt buni”, a zis Dan Podaru.

PNL ar trebui să sprijine antreprenorii

Dan Podaru a afirmat că PNL ar trebui să sprijine antreprenorii, în acord cu principiile unui partid liberal. El a zis că a stat șase ani în PNL, între 2018 și 2024, dar acum formațiunea că s-a îndepărtat de propriile valori.

„PNL-ul trebuie să se ocupe de antreprenori. Asta este inclusiv în ideologia teoretică a acestui partid, din care am făcut parte șase ani, între 2018 și 2024. Am văzut exact ce se întâmplă: Nu respectă nimic. Și asta o spun ca un insider. Nu respectă nimic din noțiunile ideologice ale unui partid liberal autentic. Nimic, zero! Libertatea de exprimare, modul de promovare a cadrelor... Nimic. Modul în care au posibilitatea să se exprime în cadrul consiliilor locale sau în legătură cu proiectele… Deci totul este o fanfaronadă și o minciună.

Cu toate că PNL-ul este un partid istoric, tradițional, ar trebui să fie alături de antreprenori. Ar trebui să îi susțină pe cei din România, oricare ar fi: producători, dezvoltatori, constructori, mici întreprinzători, inclusiv în domeniul agricol”, a zis Dan Podaru.

Comentarii (1)

Mihai1   •   06 Octombrie 2026   •   20:14

Bolojaf a îngropat România. E ca și cum ai pune patronul covrigăriei din colț să fie de mâine ministrul finanțelor. Poate că el a performant la covrigăria lui dar dacă este prost (deci și încăpățânat) poate să facă varză o economie.
Grav însă ec cam mai sunt ăia 20% duce români care îl văd drept Mesia. Mai puneți 40% care îl văd pe Georgescu și vă dați seama unde dracu ne ducem.

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie