Partidul Social Democrat transmite că va susține în Parlament pachetul guvernamental privind reducerea cheltuielilor din administrație doar dacă va fi însoțit de măsurile PSD pentru stimularea economiei naționale.
"PSD își afirmă decizia fermă de a susține în Parlament pachetul guvernamental privind reducerea cheltuielilor din administrație doar dacă va fi însoțit de măsurile PSD pentru stimularea economiei naționale. Cele două componente nu pot și nu trebuie separate.
PSD consideră că programul pe care l-a propus în urmă cu 6 luni reprezintă singura reformă autentică dezbătută în cadrul Coaliției, pentru că vizează o creștere a veniturilor la bugetul de stat, nu prin majorări de taxe și impozite, ci prin încurajarea și dezvoltarea activităților economice.
PSD: Măsurile pentru stimularea economiei naționale, absolut necesare
Această reformă, propusă încă din septembrie 2025, este absolut necesară și nu mai poate fi tergiversată, după măsurile de austeritate care au redus semnificativ consumul, au prăbușit puterea de cumpărare a cetățenilor și au încetinit creșterea economică.
PSD salută faptul că în prezent s-a ajuns la un consens în Coaliție cu privire la necesitatea unor măsuri de stimulare economică. Rămâne însă de neînțeles opoziția anterioară a unor parteneri față de soluțiile PSD, deși din perspectiva doctrinei lor politice ar fi trebuit să rezoneze cu o reformă care susține mediul de afaceri.
Dacă programul ar fi fost aplicat în ultimele 6 luni economia românească ar fi beneficiat de mai multe miliarde de euro în investiții noi, de crearea a zeci de mii de locuri de muncă stabile și bine plătite, de stimulente pentru zeci de mii de microîntreprinderi și s-a fi pus bazele pentru creșterea producției naționale în domeniile în care România importă foarte mult din afară", transmite PSD într-un comunicat de presă.