DCNews Stiri Cine sunt elevii români care au obţinut aur, argint şi patru medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026 desfășurată la Salonic, Grecia

Cine sunt elevii români care au obţinut aur, argint şi patru medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026 desfășurată la Salonic, Grecia

Foto Facebook Ministerul Educației / Elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică

Ministerul Educaţiei anunță că elevii români au obținut o nouă performanță. Au câștigat o medalie de aur, o medalie de argint şi patru medalii de bronz la a 43-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică organizată la Salonic, Grecia.

Cei 6 elevi care au câștigat o medalie de aur, o medalie de argint şi patru medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO 2026)

„O medalie de aur, o medalie de argint și patru medalii de bronz pentru elevii români la cea de-a 43-a Olimpiadă Balcanică de Matematică (BMO 2026), desfășurată în perioada 3–8 mai 2026, la Salonic, în Grecia.

Felicitări celor șase elevi din echipa noastră:
Andrei Vila, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de aur;
David-Vlad Marghidan, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de argint;

Mircea Maxim Rebengiuc, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, medalie de bronz;
Ștefan-Cătălin Savu, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, medalie de bronz;
Aida Mitroi, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de bronz;
Ciobotea Alexandru, Liceul Internațional de Informatică București, medalie de bronz.
Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și însoțită de profesor Ovidiu Sontea de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București (Deputy).

Felicitări tuturor elevilor participanți, profesorilor, părinților și celor care au făcut posibilă această reușită!“, a transmis Ministerul Educației, pe o rețea socială.

Țările care au participat la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO 2026) de la Salonic, Grecia

„La BMO 2026 au participat echipe din Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și Turcia (țări membre) precum și echipe din Algeria, Arabia Saudită, Azerbaijan, Franța, Georgia, Italia, Kazakhstan, Kirgistan, Lituania, Malaysia, Turkmenistan, Uzbekistan și Marea Britanie (țări invitate).

La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin doamna Elisabeta Ana Naghi, inspector MEC.

Ministerul Educației și Cercetării sprijină participarea loturilor naționale ale țării noastre la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de ședere, precum și în organizarea și desfășurarea etapelor ce preced olimpiadele internaționale - etapele locale/ județene/ municipale și naționale ale acestor competiții“, mai notează Ministerul Educației.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele