DCNews Politica Personalități politice „Cine se teme de Caragea?” Fritz ne luminează: E doar un post de 3.000 de lei...

„Cine se teme de Caragea?” Fritz ne luminează: E doar un post de 3.000 de lei...

Viorel Salvador Caragea

Președintele USR, Dominic Fritz, a vorbit despre această numire. Răspunsul său te lasă fără comentarii. A zis că de Viorel Salvador Caragea... se tem... oamenii pe care i-a arestat. Fritz n-a putut să nominalizeze pe nimeni.

„Sunteți de acord cu Viorel Salvador Caragea, numit director la Uzina de Armament Sadu?”, l-a întrebat Cosmin Prelipceanu.


„Nu îl cunosc pe domnul. Am aflat și eu. Nu am fost consultat în legătură cu această numire, pentru că nu este o numire a partidului, ci a ministerului. Pe mine nu vreau să spun că mă amuză, dar este totuși interesant faptul că un post într-o companie de stat pe care 95% dintre români nu o cunosc, un post plătit cu aproximativ 3.000 de lei, ajunge să provoace un scandal public atât de mare. Eu am învățat ceva în puținii mei ani de politică: De obicei, când există un backlash, o rezistență atât de mare față de o numire, înseamnă că s-ar putea ca cineva să aibă o teamă. Poate faptul că domnul a mai arestat în trecut niște oameni care au furat chiar din această fabrică are legătură cu faptul că acum unii sunt stresați”, a zis Dominic Fritz.


„Semnele mele de întrebare sunt de ce a izbucnit un scandal atât de mare și cine se teme de această numire și de acest om”, a mai zis președintele USR la Digi 24.

Întrebat totuși cine se teme de Viorel Salvador Caragea, Fritz a zis: „Întrebați-i pe cei care au fost arestați atunci”.

VEZI ȘI: PSD: Uniunea Salvador România trebuie să revoce numirea lui Salvador! 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele