CIA a evaluat că Ucraina nu a vizat o reședință folosită de președintele rus Vladimir Putin într-un atac recent cu drone din nordul țării, conform unor oficiali americani. Astfel, s-a contrazis o afirmație pe care președintele rus i-o făcuse președintelui Donald Trump, într-o convorbire telefonică de luni.
Directorul CIA l-a informat pe Trump
Directorul CIA, John Ratcliffe, l-a informat pe Trump despre această evaluare miercuri, au precizat oficialii.
Ulterior, Donald Trump a spus că președintele rus i-a transmis această informație într-o convorbire telefonică. Inițial a părut să creadă versiunea Kremlinului, chiar dacă Kievul a negat clar.
”Nu-mi place deloc. Nu e bine”
”Nu-mi place deloc. Nu e bine”, a zis Trump la acel moment, menționând că a fost ”foarte supărat” când a aflat de presupusul atac. El a admis că este ”posibil” ca știrea să fie falsă, însă a adăugat: ”Președintele Putin mi-a spus asta chiar în această dimineață”.
Conform surselor citate de CNN, briefingul CIA a schimbat perspectiva. Miercuri, Donald Trump s-a afișat mai sceptic, distribuind pe rețeaua Truth Social un editorial din New York Post denumit ”Bluful ‘atacului’ lui Putin arată că Rusia este cea care blochează pacea”. Editorialul evidenția că este ”ironic” ca Putin, ce poartă un război brutal de aproximativ patru ani, să trateze orice violență în proximitatea sa ca fiind un motiv special de indignare. El sugera că atacul cu drone ”probabil nu a avut loc niciodată”.
CIA a refuzat să comenteze oficial informația. Deocamdată, Casa Albă nu a oferit un punct de vedere public. Inițial, evaluarea agenției americane a fost relatată de Wall Street Journal și vine într-un moment sensibil, care este marcat de eforturi diplomatice majore conduse de administrația Trump, de a pune capăt războiului din Ucraina.
Contextul este cu atât mai relevant cu cât declarația lui Putin a fost făcută la o zi după întâlnirea dintre Trump și Zelenski la Mar-a-Lago, întrevedere după care președintele american s-a declarat optimist despre progresele privind acord de pace.
Ucraina şi ţările occidentale, sceptici privind versiunea Rusiei
Unii oficiali europeni citați de CNN afimră că acuzația despre atacul asupra reședinței lui Putin ar fi fost o încercare de a deraia negocierile, fără a îl antagoniza în mod direct pe Donald Trump. Și alți lideri occidentali și-au exprimat scepticismul, respetiv șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a catalogat miercuri episodul, ca fiind o ”distragere deliberată”.
În ciuda acestor reacții, Ministerul rus al Apărării a reiterat miercuri versiunea Kremlinului, afirmând că 91 de drone ar fi fost lansate din nordul Ucrainei spre o reședință a lui Vladimir utin din apropiere de Valdai, în regiunea Novgorod. Conform Moscovei, peste jumătate dintre drone ar fi fost interceptate la sute de kilometri distanță. Restul au fost interceptate deasupra regiunii Novgorod, fără a explica și cum a fost stabilită destinația exactă a acestora.
Rusia transmite că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni. Rusia susţine că drona arată că aceasta viza o reşedinţă prezidenţială rusă şi că va preda informaţiile relevante Statelor Unite, relatează Reuters.
Moscova a acuzat luni Kievul că a încercat să lovească o reşedinţă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Novgorod din nordul Rusiei cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acţiune şi, ca urmare, Rusia îşi va revizui poziţia de negociere în discuţiile în curs cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina.
Decriptarea datelor de navigaţie vor fi transferate părţii americane, susține Rusia
Într-un comunicat publicat joi pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a precizat: "Decriptarea datelor de navigaţie a arătat că ţinta finală a atacului cu dronă ucrainean din 29 decembrie 2025 a fost o ţintă de la Reşedinţa Prezidenţială Rusă din regiunea Novgorod". "Aceste materiale vor fi transferate părţii americane prin canalele stabilite", a adăugat ministerul.
Ucraina a negat că ar fi făcut un asemenea atac. A descris acuzaţia ca fiind parte a unei campanii de dezinformare ruseşti menite să creeze o ruptură între Kiev şi Washington, după întâlnirea de la sfârşitul săptămânii dintre preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie Agerpres.
Vezi și - Cui aparține fabrica de droguri bombardată de SUA în Venezuela. Trump a confirmat atacul