Proiectul a fost votat cu 103 voturi "pentru", unul "contra" şi şase abţineri.
Ce sumă va fi plătită
Legea menționează plata sumei de 6.793.115,54 dolari, reprezentând obligaţiile de plată ale României la 30 iunie 2025, aferente creditului acordat de Guvernul SUA pentru cumpărarea de bumbac fibră, în baza Legii Publice americane nr. 480/1992, titlul I, prin Departamentul Agriculturii şi Commodity Credit Corporation (CCC). La această sumă se adaugă penalităţile acumulate până la efectuarea plăţilor restante, precum şi costurile de transfer bancar.
Cum se vor face plățile
Plăţile se vor face din sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului în anul 2026.
Creditul, contractat în anul 1992 pe termen de 30 de ani, a fost folosit pentru achiziţia de materie primă destinată industriei textile româneşti prin intermediul a cinci operatori economici desemnaţi. Din cauza falimentului ori radierii operatorilor, datoriile nu au putut fi recuperate.
Societățile radiate
Cele trei societăţi rămase în urmă cu plăţile şi radiate sunt SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL şi SC Tuvic Impex SRL.
Astfel, statul român a prleuat responsabilitatea integrală a plăţii pentru aceste datorii, asigurând respectarea obligaţiilor internaţionale, evitarea penalităţilor suplimentare, precum şi menţinerea relaţiilor comerciale şi diplomatice cu partenerii americani.
Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor este decizională, notează Agerpres.