DCNews Politica Alegeri Alegeri locale 2020 A votat cu buletinul concubinei. Ulterior, a votat la altă secție și cu buletinul său

A votat cu buletinul concubinei. Ulterior, a votat la altă secție și cu buletinul său

Foto: Agerpres

Polițiștii din Olt au fost sesizați după ce un bărbat s-a prezentat la o secție de votare unde a votat cu buletinul concubinei, iar mai apoi s-a prezentat la o altă secție unde a votat cu buletinul său. 

”Astăzi,  27 septembrie a.c., am fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Colonesti, cu reședința în comuna Cungrea, s-a prezentat la o secție de votare din Cungrea, unde ar fi votat folosind actul de identitate al concubinei sale. Ulterior, bărbatul s-a prezentat la o altă secție de votare, unde a votat folosind propria carte de identitate”, preciezează IPJ Olt. 

Echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a deplasat de îndată la fața locului pentru a stabili situația de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de "fraudă la vot".

Știri similare din categoria Alegeri locale 2020 Vezi toate articolele