Sunt mulți părinți în această situație. Alienarea parentală se referă la o situație în care unul dintre părinți exercită o influență negativă asupra copilului pentru a îndepărta sau denigra celălalt părinte. Acest proces poate duce la o relație distrusă între copil și părintele afectat, ceea ce poate avea consecințe semnificative asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului.
Alienarea parentală poate apărea în contextul unui divorț sau al unei separări dificile în care relația dintre cei doi părinți devine tensionată. Părintele care exercită alienarea poate utiliza tactici precum denigrarea, minciunile sau împiedicarea contactului cu celălalt părinte pentru a crea o imagine negativă a acestuia în ochii copilului. Scopul acestui comportament este de a influența opinia și loialitatea copilului în favoarea părintelui care locuiește cu micuțul.
Efectele sindromului alienării parentale asupra copiilor pot fi semnificative. Ei pot dezvolta sentimente de confuzie, vinovăție, anxietate și conflicte interioare. De asemenea, pot să aibă dificultăți în dezvoltarea relațiilor sănătoase și în stabilirea unui sentiment de identitate echilibrată. În funcție de severitatea situației, efectele pot persista pe termen lung, afectând relațiile lor și calitatea vieții în general.
Din cauza impactului negativ asupra copiilor și a dinamicii familiei, conceptul de alienare parentală este abordat în sistemul juridic și în domeniul psihologic. În unele cazuri, judecătorii pot lua în considerare această problemă în procesele de custodie sau vizitare pentru a asigura binele copilului și drepturile ambilor părinți.
După ce am prezentat cazul lui Radu, tatăl care nu și-a mai văzut de patru ani fetița, ne-a scris un procuror, spunând că și el trece prin același coșmar.
„În primul rand, vă felicit pentru articolul https://m.dcnews.ro/se-cer-interventiile-ministrilor-justitiei-si-familiei-pentru-ca-un-tata-sa-si-vada-fetita-dupa-patru-ani-de-ce-o-hotarare-judecatoreasca-definitiva-ramane-o-simpla-hartie-care-nu-produce-efecte_926780.html. Când am citit titlul, fără alte detalii, am crezut că se referă la mine, atât de asemănător este cazul. Sunt tatăl unei fetițe de patru ani și cinci luni, de profesie procuror (în prezent suspendat, pentru a doua oară, după mai bine de cinci ani, de către "sistemul" care s-a răzbunat astfel împotriva mea în urma unor litigii și dezvăluiri, nelegalități săvârșite chiar la nivel inalt în justiția română.
Pe lângă prigoană din domeniul profesional, în ultimii patru ani am avut de îndurat nedreptăți strigătoare la cer și în plan personal, în sensul că, deși am avut nenumărate hotărâri judecătorești așa zis "definitive și executorii", încă din 2019, în ciuda tuturor demersurilor efectuate în ultimii patru ani (inclusiv penalități, executor judecătoresc, poliție, parchet, instanțe, DGASPC, plângeri penale, litigii civile și penale, nenumărate memorii), statul nu doar că nu m-a ajutat să îmi văd sau să îmi iau copilul potrivit acestor hotărâri (SITUAȚIA CONTINUĂ ÎN PREZENT), dar mai mult decât atât, în cazul meu, tergiversarile alternează cu abuzuri, șantaje și sancțiuni îndreptate nu împotriva părintelui-infractor, ci, neverosimil, împotriva părintelui-persoană vătămată.
Multă vreme, am crezut (mi-e în continuare greu să cred că nu are nicio legătură, cel puțin în privința anumitor elemente, deși sunt nenumărați tați în situații similare) că această nedreptate personală (făcută în primul rând copilului, deși cel vizat, oficial, este tatăl), are legătură cu litigiile mele preexistente cu „sistemul", cu dezvăluirea transferurilor pe pile sau „prietenii", salarizării pe criterii discriminatorii (litigii cu șefi din justiție care datează încă din anii 2017-18, adică exact înainte debutului prigoanei profesionale).
E greu de crezut că într-un stat de drept, polițiști, procurori, judecători (desigur nu toți, ci dintre cei care au avut în lucru nenumărate dosare în care am avut calitatea de persoană vătămată, în ultimii ani, în cazul alienării copilului), inclusiv un judecător având rang de Curte de Apel favorizează alienarea parentală astfel încât, nici în prezent, după patru ani, hotărârile judecătorești să nu fie respectate. Mai mult, pe lângă blocarea dosarelor, pe lângă favorizarea infractorului, unii comit abuzuri reale împotriva persoanei vătămate, ulterior mușamalizate”, ne-a scris un procuror.
De ce a luat amploare alienarea parentală
„Unul dintre motivele pentru care alienarea parentală continuă să ia amploare în România este lipsa de interes a parlamentarilor! Proiectul de lege, care modifica Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, a trecut de Senat în luna noiembrie a anului trecut, dar este blocat la Camera Deputaților!
Alienarea parentală (înstrăinarea părintească), care nu este altceva decât împiedicarea sau distrugerea, fără motiv, de cele mai multe ori, pe fondul unui divorț, a relației pe care copilul o are cu celălalt părinte va fi considerată formă a violenței psihologice, iar existența ei va avea o serie de urmări juridice, în cazul în care proiectul de lege va obține votul parlamentarilor.
Proiectul de lege care modifica Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost adoptat tacit la Senat, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal. Acesta ar fi trebuit să ajungă la votul decisiv al deputaților, însă parlamentarii nu par să îl considere o prioritate. Dacă proiectul va deveni lege, existența înstrăinării părintești va avea impact asupra stabilirii exercitării exclusive a autorității părintești sau asupra deciziei de stabilire a domiciliului unui copil la locuința unuia dintre părinți.
După cum este definită în proiect, înstrăinarea părintească reprezintă o formă a violenței psihologice, prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate (nejustificate sau disproporționate) față de celălalt părinte. Reținerea pe care o manifestă un copil reprezintă, potrivit inițiatorilor, înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, dar și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el și altele, în timp ce ostilitatea nu este altceva decât manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.
Înstrăinarea părintească va putea fi constatată doar de o instanță de judecată, ce va lua în considerare cu prioritate interesul superior al copilului. Stabilirea existenței unei situații de înstrăinare părintească va avea și o serie de efecte juridice. Printre altele, existența acestei situații va fi avută în vedere atunci când se face analiza generală a interesului superior al copilului, la stabilirea exercitării exclusive a autorității părintești, la stabilirea locuinței copilului la domiciliul unuia dintre părinți și la stabilirea modului în care se vor desfășura relațiile personale ale copilului cu părintele la care nu locuiește.
Potrivit proiectului de lege, înstrăinarea părintească va crea prezumția simplă că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către părintele înstrăinat, ca urmare a violenței psihologice la care părintele care înstrăinează și-a supus copilul. În plus, în astfel de situații, din motivele amintite, înstrăinarea părintească va putea înclina balanța către stabilirea locuinței copilului la părintele înstrăinat. Atunci când locuința va fi stabilită, totuși, la părintele care înstrăinează, judecătorii vor trebui să decidă aplicarea mai multor măsuri de remediere a înstrăinării părintești, printre care și: fixarea unui program amplu de relații personale între părintele înstrăinat și copil, astfel încât să fie descurajate eventualele acțiuni suplimentare de înstrăinare părintească; stabilirea unor penalități financiare semnificative pentru părintele care înstrăinează, -în cazul nerespectării programului de relații personale; stabilirea unor ședințe de consiliere psihologică pentru copil și părintele înstrăinat”, informează asociația Copiii Statului Eșuat.
VEZI ȘI: Se cer intervențiile miniștrilor Justiției și Familiei pentru ca un tată să-și vadă fetița după patru ani: De ce o hotărâre judecătorească definitivă rămâne o simplă hârtie care nu produce efecte?
Radu este un tată din București care nu și-a mai văzut fetița... de patru ani. Micuța locuiește în Galați. Deși acum are o altă familie, părintele nu a încetat o zi să se gândescă la ea și să încerce să o vadă.
Fiecare zi care trece este un chin. Dorul îl face să lupte zilnic doar pentru a-și vedea fiica, doar că lupta deja devine obositoare și fără izbândă. Dar Radu nu renunță. Ce câștigă Radu pe zi ce trece? Doar dor. Mult dor. Deși tatăl are o sentință judecătorească definitivă și executorie, autoritățile nu reușesc să o pună în aplicare întrucât mama, potrivit spuselor tatălui, invocă „refuzul copilului”. În mediul online a pornit o adevărată susținere pentru Radu. Se face apel la Alina Gorghiu, ministrul Justiției, și la Natalia Intotero, ministrul Familiei, în speranța că lucrurile se pot schimba. Radu luptă pentru două chestiuni - pentru fiica lui și pentru justiție. Vrea să vadă dacă justiția din România este funcțională.
De ce o hotărâre judecătorească definitivă rămâne o simplă hârtie care nu produce efecte? Cam aceasta este întrebarea care se pune în cazul de față.
„În prezent suntem în faza de aplicare penalități pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. Sunt deja zece amânări ale pronunțării. De faptul că a contestat hotărârea din procesul de fond și de aproape doi ani așteptăm ca tribunalul Galați să dea termenul la apel, nu mai zic... (...) Un caz cu minor aflat la a zecea amânare. Voi încerca să cer urgentarea dosarului, dar m-au obișnuit instituțiile statului, în ultimii patru ani de când nu o văd pe fiica mea, că aceste lucruri sunt imposibile! Încă este foarte greu, dar nu voi renunța niciodată! Cazurile cu minori se judecă cu celeritate! În Galați e altă lege... cea care favorizează infractorii! Nu mai știu cum arată fiica mea, nu-i pot oferi niciun gram de iubire, nu o pot obloji când este cazul, nu știu în ce stare e, cum crește, cum se dezvoltă, ce suferințe, ce nevoi are, cât de bine îi este sau nu fizic și psihic”, a zis tatăl fetiței.
„Nu sunt singurul părinte în situația asta. ÎN SITUAȚIA MEA SUNT ZECI, SUTE DE PĂRINȚI ȘI COPII ÎN GALAȚI ȘI ÎN ȚARĂ. Autoritățile locale închid ochii. STATUL știe de abuzuri și alienări. Momentan îl declar ca fiind unul EȘUAT! Suntem mulți și vom face publice abuzurile!”, a mai spus tatăl
„Când fetița mea nu era alienată, ne făceam amintiri ce promiteam să le păstrăm o viață. Alienarea este o formă gravă de abuz. Deși am toate drepturile, nu am mai văzut-o de patru ani. Prin ultima hotărâre am obținut chiar și dreptul de a o vedea prin apel video, în afara weekendurilor ce ar trebui să le petrecem împreună, în afara vacanțelor în care ar trebui să fim împreună”, a mai spus tatăl.
Radu a creat și o pagină de Facebook - „Dreptate pentru Ilinca” - în care cere ajutorul instituțiilor statului pentru a-și vedea fiica. Se simte nedreptățit în propria țară și nu vrea nimic mai mult decât să se respecte o hotărâre judecătorească. Nu vrea ca fiica lui să nu-l mai recunoască pe stradă, dacă mai trec mulți ani fără să se vadă. Iar dorul, de multe ori, doare mai mult decât cancerul în stadiul terminal. Iar copiii nu ar trebui să fie niciodată monedă de schimb între părinți. Chiar dacă aceștia nu se ma înțeleg, copilul trebuie să se simtă iubit de ambii părinți, să vadă că este iubit. Doar așa se poate dezvolta armonios și poate deveni un adult echilibrat. - https://www.dcnews.ro/se-cer-interventiile-ministrilor-justitiei-si-familiei-pentru-ca-un-tata-sa-si-vada-fetita-dupa-patru-ani-de-ce-o-hotarare-judecatoreasca-definitiva-ramane-o-simpla-hartie-care-nu-produce-efecte_926780.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
