Adrian Năstase a realizat o amplă analiză a celor două dezbateri electorale dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis.
Fostul premier apreciază cele două dezbateri din 2014 pentru faptul că au fost, cu mici excepții, mult mai decente decât ce s-a întâmplat în 2009. Adrian Năstase îl vede pe Victor Ponta drept câștigător clar al celor două confruntări, însă recunoaște că și candidatul PSD a avut momente care a căzut în capcanele lui Klaus Iohannis.
Iată analiza publicată de Adrian Năstase pe blogul său:
"Exista in marketingul politic o teorie arhicunoscuta: candidatul de pe locul II este cel mai interesat sa aiba dezbateri cat mai vizibile cu contracandidatul sau. Din acest punct de vedere, desfasurarea ostilitatilor la noi a fost atipica, pentru ca cel care, sub formule savante, a evitat pana in ultimul moment dezbaterea a fost Klaus Iohannis.
Concluzia esentiala produsa de dezbateri, dincolo de ceea ce s-a spus efectiv in confruntari, dincolo de atitudinea celor doi candidati, este confirmarea totala a opiniilor pe care multi le aveau deja: Iohannis va pierde la scor. Si a pierdut.
Desi pare un truism, in realitate am asistat la un mare paradox. Tocmai credintele care existau inainte de dezbatere ar fi trebuit sa il avantajeze pe Iohannis. Pana la urma, asteptarea era ca va face fata cu greu unei dezbateri electorale. Deci, pleca de la podea si trebuia sa se ridice. A ramas insa acolo si asta spune multe.
Nu mi-a placut niciodata agresivitatea intr-o dezbatere. Este inevitabil sa existe contre, atacuri in anumite limite, ridicari de voce, dar nu lovituri de maciuca, fotografii scoase in mijlocul confruntarilor sau pur si simplu mizerii greu de reprodus in scris. Or, cele doua dezbateri mi s-au parut, cu exceptia unor momente cand domnul Iohannis si-a amintit al cui om vrea sa fie – si cum vrea să ducă mai departe “proiectul Băsescu, fertilizat de Monica Macovei -, mult mai decente decat ce s-a intamplat in 2009. Aproape incomparabil mai decente.
Dincolo de asta insa, diferentele dintre cei doi candidati au fost mari acolo unde conteaza, nu doar ca show, ci efectiv pentru adecvarea la functia pentru care se candideaza.
In primul rand, este vorba de diferenta de pregatire cu privire la ce inseamna Romania, care este situatia ei, catre ce vrem sa ne indreptam, unde suntem. Nu poti sa conduci o tara atunci cand nu cunosti lucruri elementare despre ea. Cum poti schimba ceva in bine, daca nici macar nu ai idee de unde pleci? Prin urmare, a spune ca presedintele nu trebuie sa stie detalii tehnice, nu trebuie sa stie legile exact, nu trebuie sa stie nimic despre economie este doar o aparare gresita a celui pe care il sustii si care a demonstrat exact faptul ca nu stie lucrurile acestea.
In al doilea rand, necunoasterea Constitutiei, dar invocarea ei, pentru a te impune ca autoritate morala este mai mult decat o gafa. Inteleg ca domnul Iohannis vrea sa renunte la imunitatea prezidentiala, dar probabil i-ar fi trecut mandatul pana sa gaseasca articolul corect. Si oricum imunitatea este a “functiei” si nu a persoanei; deci tu, ca persoană in functie, nu poti să renunti la ea, ca si cum ti-ai da demisia…
In al treilea rand, nu poti sa pretinzi la nesfarsit ca a vorbi despre ce vrei sa faci sau a vorbi despre ce ai facut este un defect al contracandidatului, pentru ca, nu-i asa, ”tacerea este de aur”.
Nu as vrea sa se inteleaga ca in urma acestor dezbateri consider ca un candidat a fost perfect, iar celelalt incredibil de slab, chiar daca imi asum fara rezerve partizanatul. Ceea ce vreau să subliniez sunt elementele care conteaza. Evident, si Victor Ponta a avut momente cand a cazut in capcanele lui Iohannis sau nu a parat ferm atacuri ale acestuia. Am scris si aici despre asta.
Dar acelea au fost momente care nu marcheaza impresia generala. O dezbatere, in ciuda diverselor formulari pe care le-am citit in alte analize, nu este un meci de fotbal, in care, oricat de slab ai evolua, conteaza ca ai dat un gol norocos la final. Nu, o dezbatere este ca un meci de box, in care este obligatoriu sa punctezi pe parcurs daca vrei sa ai sanse la final.
Imi pare rau ca nu am putut asista si la alte dezbateri, desi nu cred ca ele ar mai fi contat. Imaginea este deja fixata. Dar ce este poate mai putin constientizat sunt conditiile in care au avut loc aceste doua dezbateri – in zone media puternic favorabile lui Klaus Iohannis. Atat de favorabile, incat sa imi fie iertat, moderatorii au ajuns sa arate cate mingii i-au ridicat la fileu domnului Iohannis, de ce au acordat mai mult timp anumitor teme (evident sa il puna in dificultate pe Ponta) sau de ce au inceput cu anumite teme. Iar asta cum spune totul….
In concluzie, Ponta i-a pus in fata, lui Iohannis, o oglindă, obligandu-l să-si pună o intrebare de bun simt “de ce oare am vrut să candidez la presedintie?”"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News