Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Specula ilicită – o boală ce trebuie urgent tratată

Într-o economie de piață, prețul e stabilit în întâlnirea dintre cerere și ofertă. Dacă cererea (de zahăr,ulei,faină, hârtie igienică, dezinfectante, paracetamol etc)este mare iar oferta este mică, prețul crește. Invers, dacă oferta este mare și cererea mică (de benzină), prețul scade.

APLICAREA ABUZIVĂ A LEGILOR PIEȚEI CERE INTERVENȚIA STATULUI

 

Acestea sunt legile obiective ale pieței. Ele se manifestă fără probleme în timpuri normale și atunci nu trebuie tulburate. Nu repari motorul care merge.

Funcționarea lor poate fi, însă, tulburată prin manipularea celor doi factori care intră în negociere – cererea și oferta – sau prin dereglarea echilibrului dintre aceștia sub impactul unor calamități naturale. Atunci se impune intervenția corectivă a celor ce dețin puterea politică. Situațiile excepționale cer și legitimează soluții excepționale.

Dacă prețurile anumitor bunuri necesare vieții normale a oamenilor (în special cele alimentare și farmaceutice), cresc atât de mult încât se depășește puterea de cumpărare a celor care au neapărată nevoie de acestea, statul trebuie să intervină pentru a frâna inflația.

Dacă prețurile scad atât de mult încât producătorul și distribuitorii nu își mai pot recupera din vânzări costurile producției și comercializării, statul trebuie de asemenea să intervină pentru a evita falimentele sau dispariția unor bunuri socialmente necesare.

Încă din anii 1990, când România trecea de la economia de comandă la economia de piață, social-democrații români au afirmat că piața trebuie să fie liberă, dar că piața nu rezolvă totul. De aceea este necesar statul. În acest sens, ca factor de ultim recurs în garantarea integrării și coeziunii sociale, statul este mai important decât piața. O opinie, în principiu, neîmpărtășită de liberali. (Sesizăm aici caracterul paradoxal al situației actuale a României, în care social-democrații au dat votul de încredere unui guvern liberal, obligat, din cauza crizei, să aplice tocmai politicile lor de stânga.)

În august 1990, am propus Parlamentului o lege pentru combaterea speculei ilicite. Numele ei exact a fost până la urmă „lege privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite”.  

În timpul dezbaterilor din Senat, scriitorul Romulus Vulpescu, a criticat titlul legii susținând că specula nu poate fi decât ilicită. I-am explicat că nu este așa și că acest concept nu este comunist, cum s-au grăbit să acuze unii, legi similare fiind adoptate și în regimul monarhic anterior.

Termenul „speculație” este sinonim „comerțului” și el desemnează procesul prin care o marfă cumpărată la un preț este revândută la un preț superior, atunci când, în timp, raportul dintre cerere și ofertă se modifică, în mod natural, în favoarea ofertantului. Speculația devine ilicită atunci când câștigul sau o parte a lui este rezultatul valorificării unei poziții economice dominante, obținută artificial de către cel ce realizează câștigul (ex. prin formarea de stocuri de marfă scoase forțat de pe piață, pentru a pune presiune asupra cererii și a impune astfel acceptarea unor prețuri mai mari) sau ca urmare a unor situații de forță majoră (ex. mărirea prețurilor prin exploatarea stării de emoție create clientelei de o catastrofă naturală, deși costurile producției și distribuției nu au fost afectate de aceasta).

 

DUPĂ ÎMBOGĂȚIȚII TRANZIȚIEI APAR ÎMBOGĂȚIȚII PAMDEMIEI

 

În 1990, în contextul agitației revoluționare specifice momentului (revoluția a avut loc în anii 1990-1991, între 16-22 decembrie 1989 consumându-se revolta populară și lovitura de stat fără de care aceasta nu ar fi fost posibilă) ceea ce se urmărea prin combaterea speculei ilicite era evitarea apariției îmbogățiților și respectiv a exclușilor tranziției. Prețurile erau pe cale de liberalizare în timp ce în rândul populației persista încă psihoza creată anterior de lipsa bunurilor necesare consumului. Astfel, efectele inflației corective riscau să fie artificial amplificate prin chiar specularea reformei, cu prețul defavorizării, marginalizării sau excluderii unor mari mase de cetățeni. Pentru protecția acestora s-a promovat legea amintită, în vigoare și astăzi.

În prezent, pericolul deformării relației dintre cerere și ofertă își are sursa atât în comportamentul aberant al celor care acționează în calitate de cumpărători, sub efectul unor tulburări de raționament subsecvente panicii induse de pandemia Covid 19 și instituirea stării de urgență, cât și al celor care în calitate de vânzători vor să profite de această situație, pe seama pauperizării terților alcătuind marea majoritate a populației. Obiectivul vizat de combaterea speculei ilicite este acum, în 2020, evitarea apariției îmbogățiților de criză și ocrotirea societății împotriva agresiunii celor care vor să transforme o nenorocire comună într-o ocazie de profit personal.

Aceasta presupune, fără îndoială, suspendarea limitată, ca timp și amploare, a aplicării formale a unora dintre regulile pieței prin limitarea libertății concurenței. În situații de urgență inclusiv unele reguli ale economiei de piață pot fi suspendate. Mai ales când se pune problema stopării abuzului de poziție economică dominantă, combătut și în dreptul UE.

Până acum s-a oprit activitatea unor instituții sau societăți comerciale, iar libertatea de mișcare a persoanelor fizice a fost limitată. Dacă asta s-a putut, de ce să nu oprim și tentațiile speculative ilicite ale unor agenți economici? Dacă tot este să limităm libertatea pentru a face față unei situații de urgență, atunci să restricționăm libertatea pieței mai degrabă decât libertatea omului; libertate care include și dreptul la viață decentă.

Decretul pentru instituirea stării de urgență, aprobat de Parlament și devenit astfel lege, menționează și limitarea libertății economice. Ceea ce include și dreptul de dispoziție asupra bunurilor necesare populației aflate în proprietatea supermarketurilor, a distribuitorilor de bunuri esențiale în general.

Impozitarea profiturilor realizate prin exploatarea efectelor secundare ale stării de urgență („pandemia panicii”) ar fi o soluție, dar aplicarea acesteia este prea complicată și drumul până la atingerea țintelor dorite este prea lung. Așadar este incompatibilă cu însuși principiul urgenței. Acum guvernul trebuie să asigure întregii populații accesul la bunurile strict necesare, în condițiile dereglajului artificial al raportului dintre cerere și ofertă, consecutiv creerii de stocuri la persoane private sub imperiul panicii generate de pandemie; un dereglaj speculat neloial de anumiți agenți economici, doritori să se îmbogățească din criză.

 

 O BOALĂ EXCEPȚIONALĂ RECLAMĂ O TERAPIE EXCEPȚIONALĂ   


Remediul ce pare a se impune este diminuarea presiunii exercitate de o cerere nefirească asupra prețurilor prin limitarea cantității de anumite bunuri care pot fi vândute unui cumpărător persoană fizică și, în același timp, plafonarea / înghețarea prețurilor la acele bunuri. Unele lanțuri de magazine au făcut-o voluntar. Altele au profitat de ocazie și, deși costurile lor nu au crescut, au mărit prețurile. Ceea ce nici un guvern responsabil nu permite.

Dacă starea de urgență se va prelungi, există riscul ca asemenea măsuri să conducă la dispariția din magazine a bunurilor supuse regimului menționat, ca reacție de forță a comercianților împotriva restricțiilor impuse de guvern; mai ales atunci când acestea conduc la diminuarea profiturilor anterioare crizei. Lucrul este perfect posibil dacă ne gândim că toți marii furnizori de produse alimentare și medicale (care sunt în mod special avute în vedere) sunt filiale ale unor agenți economici străini sau societăți cu capital străin. Răspunsul la asemenea sfidări cere alte politici guvernamentale specifice.

Atunci când diminuarea profitului ar ajunge să nu mai permită acoperirea costurilor de producție și distribuție, ceea ce, de asemenea, este posibil în condițiile contracției economice la nivel de ansamblu, Guvernul ar putea negocia cu furnizorii formule de acoperire (totală sau parțială) a diferenței, fără ca ea să se reflecte automat în prețul de desfacere către populație. Alternativ, ar exista și formula care permite fluctuația prețurilor la bunurile respective cu plafonarea procentului de profit, subvenția compensatorie mergând la cumpărători, sub forma unor bonuri de valoare emise de stat și distribuite populației cu dreptul de a fi folosite exclusiv pentru achiziționarea acelor bunuri.

În paralel statul român ar trebui să facă eforturi pentru stimularea agriculturii și industriei alimentare în așa fel încât impactul lipsei, din indiferent ce motive, importurilor de alimente să fie anihilat de furnizori locali.

Asemenea măsuri se cer asociate cu stoparea temporară a exportului de alimente sau punerea sa sub control printr-un sistem de licențe de export, ceea ce și alte state membre ale UE au făcut (inclusiv în ceea ce privește produsele de utilitate medicală) iar dreptul UE permite în situații speciale, precum și cu interzicerea, totală sau parțială, directă (prin măsuri administrative) sau indirectă (prin impozite), transferării profitului realizat în România de producătorii agricoli (ca și de cei din industria de farmaceutică) străini.

Măsura din urmă nu vizează confiscarea profitului realizat după impozitare, ci doar păstrarea lui în România pentru o vreme, spre a fi rulat (de preferință reinvestit) aici, în condițiile în care statul român iar nu UE, utilizează banii contribuabililor naționali spre a susține echilibrul cererii și ofertei, precum și a asigura exercitarea dreptului fundamental la viață decentă a cetățenilor. Evident, consultări prealabile între Guvern și patronate, pe aceste teme, sunt recomandabile, iar punerea de acord prin discuții ferme, cu instituțiile UE, pe fondul renaționalizării acesteia de către principalii săi protagoniști (Germania și Franța), ca și a sateliților lor (Țările de Jos, țările nordice etc.), sunt indispensabile.   

Ceeea ce trebuie acum este voința politică a statului român. Aceasta este, însă, greu de obținut din partea unui guvern care este tocmai creația celor atrași acum de mirajul speculei ilicite, fiind îndatorat acestora, dacă nu chiar controlat de ei.

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy