Pomana porcului. Rețeta tradițională a românilor pentru ziua de Ignat

Sursa foto colaj: Facebook Bucataria Lilianei
Sursa foto colaj: Facebook Bucataria Lilianei

Astăzi, în ziua de Ignat, pomana porcului este nelipsită din meniul românilor. Iată cum se prepară.

Ingrediente

- cca. 1 kg carne de porc şi macra şi cu grăsime
- 2 buc mari de ceapă albă
- 2 lgț boia de ardei
- sare după gust
- cârnaţi de casă
- brânză de burduf
- murături preferate
- mămăligă

Cum se prepară

Se spală bucata de carne, se tamponează cu şerveţele de surplusul de apă, apoi se taie în cubuleţe potrivit de mari sau după preferinţe. Se pune pe foc o oală/cratiţă din fontă să se încingă, apoi se adaugă mai întâi bucăţile cu grăsime, scrie bucataras.ro. Se rumenesc uşor până se lasă untura. Se adaugă apoi restul bucăţilor de carne şi se lasa să se călească. La un moment dat, vor lăsa sos. Se fierb în sucul propriu. 

Ceapa se curăţă şi se taie mărunt. Se pune ceapa peste carne, se adaugă şi boiaua de ardei, se amestecă bine şi se lasă să fiarbă în continuare, cu capac. De câte ori este nevoie, se adaugă câte puţină apă fierbinte şi se lasă să fiarbă mai departe. Între timp, se adaugă şi sare după gust şi se lasă să fiarbă. Timpul de fierbere durează în funcţie de carne.

Între timp se pune separat cârnatul la prăjit şi se pregăteşte şi mămăliga. Când sunt toate gata, se serveşte alături de brânză de burduf şi de murături.

Tradiții și obiceiuri de Ignat

Data de 20 decembrie este cunoscută în popor ca fiind ziua de Ignat. În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, se taie porcul atât în mediul rural cât și în cel urban. De acestă zi se leagă foarte multe tradiții și superstiții. Se spune că la tăierea porcului nu trebuie să asiste oamenii miloși, pentru că porcul va pieri în chinuri, iar carnea lui nu va mai fi bună.

Oamenii de la sate obișnuiau să spună că porcul care este tăiat după 20 decembrie va slăbi, iar carnea lui nu va mai fi atât de fragedă. Conform tradiției, pentru a avea parte de noroc, belșug și sănătate, oamenii ar trebui să sacrifice porcul doar pe 20 decembrie, în ziua de Ignat. 

În prezent, momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte.

După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă - numită tradiţional „pomana porcului” - pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea animalului. Ea prăjeşte, într-un ceaun ori o cratiţă mare, carne tăiată din toate părţile porcului şi face o mămăligă mare, să ajungă pentru toţi mesenii. De obicei, masa cu "pomana porcului" se aşază în curte, unde oamenii mănâncă în picioare şi beau ţuică fiartă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel