Analistul politic Bogdan Chirieac și președintele GIP, Mugur Ciuvică, au discutat aprins pe tema pensiilor speciale ale magistraților.
”Pensiile speciale, v-am mai tot spus, dar nu vă concentrați la emisiune, nu sunteți suficient de atent, pensiile speciale reprezintă ca efort la buget mai mult o vrăjeală care dă bine, pentru că sunt pensii nesimțite, la magistrați, la nu știu ce, celelalte, la milițieni, la polițiști, nu sunt nesimțite, nu aduc vreo scădere semnificativă a costurilor la buget și trebuie făcute cu cap. Ăștia nu au făcut cu cap. Am văzut și eu, că deja a apărut în presă punctul de vedere al raportorului, care este și președintele Curții (n.r CCR), Enache, el e raportorul, el face raportul, a apărut pe surse o copie după raport, cu ideile principale din raport, și spune că legea e constituțională, la nivel general, e ok, și are niște probleme, toate la magistrați.
Probleme la care ăștia puteau să se gândească. De ce nu s-au gândit? Nu știu.
În primul rând este chestia cu dreptul câștigat, acolo și parlamentarii, dar de ei nu zic nimic acum pentru că nu au fost sesizați.
Curtea Constituțională a acceptat ce a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pe partea cu magistrații.
Adică, au spus că nu poți să le pui magistraților, la pensia specială, un impozit hodoronc-tronc de 30%. Că au pus ei așa, ca să vă mulțumească pe dvs și lumea în general, și pe mine, că și mie mi se par pensiile nesimțite. Ce depășește nu știu ce cotă impozităm cu 30%.
A venit Curtea Constituțională sau o să vină azi sau peste o săptămână și o să spună ce au mai spus de 2-3 ori, de pe vremea lui Băsescu. Impozitul nu poate să fie o formă de pedeapsă”, a spus Mugur Ciuvică în cadrul emisiunii Miercurea Neagră de la DCNews.
”Decât la IMM-uri poate fi”, a intervenit Bogdan Chirieac, iar Ciuvică a continuat subliniind că la IMM-uri impozitul este sub cota magistraților.
”la IMM-uri sunt în continuare sub 16%, dacă la IMM-uri puneau 30% intrau și IMM-urile aici. Au spus că nu poți să pui un impozit pentru o categorie socială sau profesională de 30%, când ceilalți, celelalte categorii profesionale au 10%”, a mai spus Ciuvică.
”Da, dar celelalte categorii profesionale au pensie pe contributivitate și categoria asta profesională ajunge la 50.000 de lei pensie. Cum să nu poți?”, se întreabă Bogdan Chirieac, moment în care Ciuvică îi spune analistului politic să se certe cu cei de la CCR, subliniind că ”este constituțională și are sens”.
”Nu are sens, poate are sens de pe scaunul dvs. (...) haideți pe bune. Știți ce este neconstituțional, concentrați-vă dvs, faptul că se dă așa numita pensie altfel decât pe contributivitate. Asta este neconstituțional”, a afirmat Bogdan Chirieac.
”Asta este stabilită prin lege. În momentul în care vine Iohannis și spune că pe mine mă enervează ziariștii și ia să le pun eu ziaristilor un impozit de 30%”, a încercat să explice Ciuvică, moment la care Bogdan Chirieac a intervenit și a subliniat că ”dacă i-ar avea de la stat. Căci despre asta e vorba”.
”Eu vă spun așa, CCR în altă componență, de 15 ani spune lucrul acesta, ca fiind sfânt în Constituție, că nu poți să pui impozite pentru o categorie profesională, altele față de o altă categorie și dacă spui că pensia este un drept câștigat și nu poți să afectezi pensiile în plată, pornești de la aceste două idei simple ale CCR, de 15 dacă nu 20 de ani, și faci un lucru simplu.
V-am mai explicat, dar dvs sunteți cu populisme. Ai câteva mii de magistrați la pensie. Îi lași deoparte pe ăștia”, a încercat să explice Mugur Ciuvică.
”Pensia este acel venit pe care îl obții prin contributivitate. La unele categorii sociale s-a mai acordat, de la bugetul de stat, un fel de bonificație.
Pentru acea bonificație, deci nu pentru venitul din contributivitate, se poate pune un impozit”, a mai spus Bogdan Chirieac.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu