OUG 13 - Aderare spațiul Schengen. Iohannis: România, singura țară care se opune

Klaus Iohannis a fost întrebat care sunt țările care ni se mai opun încă aderării la spațiul Schengen, unde tehnic aproape toată lumea recunoaște că suntem pregătiți, inclusiv instituțiile europene.

"Vreți să vă spun ceva surprinzător? Singura țară care realmente se opune aderării este România. Prin felul nefericit în care legiferăm, prin felul nefericit în care dăm ordonanțe de urgență, în general prin felul nefericit arătăm că nu știm foarte bine ce vrem. Mă refer la ordonanța 13, la MCV, unde partea vizată prioritar – justiția – și-a făcut treaba. Stăm bine. La cealaltă parte care ține de Parlament și de politicieni mai avem teme de rezolvat și abordări de tip ordonanța 13, chiar dacă au dispărut, arată multor politicieni europeni că în România lucrurile încă nu sunt stabile în ce privește abordarea față de ce se numește statul de drept. Iar abordările unor politicieni chiar foarte vizibili, cu poziții foarte înalte în stat, care cică ceartă Bruxelles-ul sau ceartă Uniunea Europeană pentru diferite abordări nu ne fac bine absolut deloc.

Dimpotrivă, ele confirmă că, în continuare, în România avem cam mulți politicieni care nu au înțeles foarte bine cum e cu statul de drept, care sunt valorile fundamentale ale Uniunii Europene și avem încă politicieni care au apucături naționaliste într-un mod negativ. Au impresia că, în ghilimele, "Uniunea nu are ce se amesteca în treburile noastre interne". Păi dacă n-ar avea, de ce suntem membri acolo, de ce suntem parte dacă nu vrem să se implice? Astfel de abordări prost înțelese din partea politicienilor de la noi, nu a tuturor a unora, fac ca această discuție să se tot prelungească.

[citeste si]

În rest, din motive tehnice pot să vă spun că nu se opune nimeni cum nu s-a opus nimeni din capul locului, însă opoziția politică a existat și singurul mod de a o elimina este să arătăm că suntem oameni serioși. Aici trebuie lucrat. Noi nu avem dușmani în Uniunea Europeană, contrar celor spuse de unii politicieni de la noi. Ba dimpotrivă, avem foarte mulți prieteni și avem foarte mulți care așteaptă cu optimism să reușim să înțelegem cu toții cum este cu valorile europene. Personal, sunt optimist. Cred că lucrurile merge într-o direcție bună, dar ne-ar fi mult mai ușor fără astfel de ieșiri în decor cum au fost anumite afirmații din campania electorală sau nefericita ordonanță 13 sau recenta ordonanță legată de procedura pe ANCOM", a zis Klaus Iohannis într-un interviu pentru Calea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel