Nicolae Ciucă, primele declarații după ședința cu Florin Cîțu și Marcel Ciolacu: Sunt foarte multe greșeli

Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă
Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL, a făcut primele declarații după ședința cu Florin Cîțu și Marcel Ciolacu. 

"Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspectele care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreăm să găsim soluţii astfel încât să nu creştem taxele. De asemenea, am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii, în programul de guvernare, în bugetul pe anul viitor şi un calendar astfel încât, până joi, să avem un guvern. Mâine, ne vedem din nou, au loc negocieri începând cu ora 12:00", a declarat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă a fost un eşec prima sa nominalizare pentru funcţia de premier, acesta a mai spus: "Prima nominalizare a fost pe un guvern minoritar prin care nu am reuşit să îi determin pe ceilalţi să ne susţină astfel încât să ajungem cu el să fie votat în Parlament".

"Sunt foarte multe greşeli. Cred că greşelile trebuie să le avem fiecare în vedere şi să vedem ce putem face de aici înainte", a mai spu Nicolae Ciucă.

Cât despre cine va plăti pentru greşelile comise, dat fiind faptul că în toată această perioadă, în care nu am avut guvern, mii de oameni au murit din cauza pandemiei, premierul propus de PNL a declarat: "În acest moment, există un guvern care, sigur, nu are puteri depline, dar tot ceea ce ţine de partea de administrare a ţării este în desfăşurare".

Vezi și: Marcel Ciolacu, concluzii după şedinţa cu Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă

Ce a spus Florin Cîțu când l-a propus pe Nicolae Ciucă premier

Florin Cîțu, președinte al PNL, a fost cel care l-a propus premier pe Nicolae Ciucă, acceptat unanim de partid. 

”Este o victorie importantă pentru noi, PNL, să avem primul premierul, mai ales pentru că suntem partidul mai mic din coaliție. Pentru prima parte a rotativei, îl propun pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier" a spus Florin Cîțu în ședința PNL, conform surselor DCNews. 

În plus, președintele PNL ar fi fost și cel care ar fi propus, în ședința BEx, ca delegația PNL să fie condusă, în continuare, la negocierile cu PSD și UDMR, de Nicolae Ciucă.  În ședința BEx, după vot, Florin Cîțu a anunțat că la ora 15.00 convoacă o ședință cu prim-vicepreședinții și Nicolae Ciucă, înainte de ședința de la ora 16.00, de la Parlament, cu PSD, mai arată sursele DCNews. Nicolae Ciucă a cerut o reconfirmare pentru locul ședinței, spunând ”înțeleg că la Guvern are loc”, conform informațiilor din PNL. 

Vezi și: De ce i-a cedat Florin Cîțu locul lui Nicolae Ciucă. Scenă cu Ludovic Orban - surse DCNews

Dacă totul merge bine, joi avem Guvern

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremier interimar, a afirmat, joi, că, dacă totul va merge bine după nominalizarea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier de către PNL, noul guvern va putea fi votat săptămâna viitoare de către Parlament.

"Este decizia PNL, n-o să comentez, noi suntem în coaliţie şi în parteneriat. Astăzi ar fi o primă întâlnire în acest format cu domnul Ciucă, trebuie să vadă şi el ce am făcut până la această oră, programul de guvernare, apoi discuţiile legate de guvern, de acordul politic şi, dacă totul merge bine, atunci, sigur, săptămâna viitoare, miercuri, joi, vor fi în Parlament audieri, joi cel târziu vot pentru noul Guvern, ca să fie foarte clară agenda", a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres. 

Anterior, prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, a anunțat: "În BEx al PNL, în unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, a fost votat candidat pentru premier domnul Nicolae Ciucă. Propunerea a venit din partea preşedintelui partidului şi a fost un vot în unanimitate". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel