EXCLUSIV  Mohammad Murad: Războiul nu e binevenit nicăieri. Am trăit 17 ani aproape zi de zi în război

Mohammad Murad, despre situația din vama cu Ucraina (captură video)
Mohammad Murad, despre situația din vama cu Ucraina (captură video)

Mohammad Murad, investitor, şi-a oferit sprijinul gratuit pentru cazarea refugiaţilor care ajung în Tulcea din Ucraina în timpul emisiunii „De Ce Nu în România?”, de la DC NEWS TV. 

"Este un lucru lăudabil ce fac românii. După 40 de ani de stat în România, m-a surprins, pentru că nu am mai văzut aşa o mobilizare. Mă bucur că se mişcă bine românii, dar îmi pare rău de context. Războaiele nu sunt bine venite nicăieri. Eu am trăit în Liban timp de 17 ani aproape zi de zi războiul şi ştiu că războiul nu are nimic bun, nu aduce nimic bun", a declarat Mohammad Murad la DC NEWS TV. 

Acesta l-a asigurat pe Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea, de tot sprijinul său privind cazarea refugiaţilor ucraineni. 

"Dacă aveţi nevoie de cazare, alimente, aveţi telefonul meu, mă puteţi suna oricând. Avem multe structuri hoteliere, le pun la dispoziţie fără niciun cost. Sunt alături de dvs. Să aveţi răbdare cu cei care vin la noi, pentru că e nevoie de multă atenţie. Dacă şi când e nevoie de cazare, suntem pregătiţi, ca hotelieri, pentru a primi un număr cât de mare de refugiaţi fără pretenţii", a punctat Murad. 

Youtube video image

Refugiați în România. Mohammad Murad și Horia Teodorescu, implicare impresionantă: E ceva de remarcat în comparație cu Polonia 

„Eu am fost și sunt implicat din prima zi, chiar am fost în zona Oradea și Baia Mare, dar vă spun că am primit până acum în jur de 3.000 de refugiați, iar mediul de afaceri și cetățenii de rând au fost exemplari și sunt exemplari în modul în care tratează orice persoană care vine în România. Nu am mai văzut nicăieri în lumea asta oameni atât de responsabili, încât numai aseară, de exemplu, primarul din Corbeanca a avut 40 de familii și 50 de cereri de persoane repartizate la ei. Peste 3.000 de refugiați au ajuns în Grupul Phoenicia. Am suportat în totalitate cheltuielile unei părți, dar m-a șocat implicarea nu doar a autorităților, ci și a cetățeanului de rând. Sunt foarte multe persoane fizice care au primit familii fără nicio pretenție. Este ceva de remarcat în comparație cu Polonia, că am niște prieteni acolo. România se prezintă altfel”, a spus Mohammad Murad.

„De asta v-am și nominalizat printre cei care sunt implicați cu totul în această situație. Știu, suntem informați, aici la Crucea, mai ales că suntem la o aruncătură de băț unul de celălalt. Repet, așa ceva mi-a fost greu să cred că se va întâmpla. Sunt oameni de rând, pensionari, agenți economici, toată lumea vrea să facă un bine”, a spus Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea.

VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel