Contractul Loteriei Române cu grecii de la Intralot, prelungit în 2014 prin ordine de ministru, ar fi păgubit statul român cu circa 12 milioane de euro, scrie digi24.ro. În spatele acestei afaceri se află doi foști miniștri de Finanțe, respectiv Daniel Chițoiu și Ioana Petrescu.
Potrivit sursei citate, contractul pentru sistemul informatic care gestionează jocurile Loteriei Române ar fi fost prelungit ilegal, timp de un an, prin ordine de ministru. Deşi ar fi trebuit organizată o licitaţie pentru alegerea furnizorului unui astfel de sistem, miniştrii Finanţelor Daniel Chiţoiu şi Ioana Petrescu au preferat calea mai scurtă, a negocierii directe. Şi au prelungit astfel o afacere care, în ultimii 22 de ani, a produs o pagubă estimată la câteva sute de milioane de euro. E o sumă care reiese din mai multe controale interministeriale, inclusiv unul al Corpului de Control al Guvernului.
Istoricul afacerii
În 2012, cu un an înainte de expirarea contractului cu Intralot, un contract controversat, vechi de 22 de ani, șeful Loteriei de la acea vreme, Dan Ghiţă, l-a avertizat pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, că expiră contractul cu grecii şi a recomandat găsirea unui alt furnizor. Avea şi argumente: descoperise câţi bani pierduse Loteria în ultimele două decenii şi câţi bani câştigase Intralot mulţumită unui contract care i-a făcut, practic, să ia de peste zece ori mai mult decât făcea afacerea.
„Noi am iniţiat procedura cu un an înainte. Un an de zile am tot adus în şedintele Consiliului de Administraţie şi AGA acest subiect şi am fost refuzaţi de fiecare dată, spunându-ni-se că nu este nicio grabă şi că nu este problema noastră, că o să se discute la niveluri mai înalte ca să se vadă dacă o să se prelungească sau nu contractul cu grecii", spune Sorin Constantinescu, fost consilier al preşedintelui Loteriei, doctor în jocuri de noroc.
Propunerile au fost, însă, ignorate, iar în martie 2013, Daniel Chiţoiu îl demite pe Dan Ghiţă de la conducerea Loteriei. În locul lui e numit, pe baza unui algoritm politic, Adrian Mişu Manolache.
Pe 11 decembrie 2013, cu 20 de zile înainte de expirarea contractului, conducerea Loteriei informează Ministerul Finanţelor, că, pentru găsirea celei mai bune oferte de gestionare a sistemului informatic şi al serverelor loteriei, a trimis scrisori de informare mai multor firme cunoscute din domeniu. Loteria primise patru răspunsuri: de la Intralot, de la Gtech, Scientific Games şi de la Inteltek. Primele două aveau oferte, celelalte două s-au declarat neinteresate.
Grecii de la Intralot au primit de trei ori mai mult decât ceruseră
Oferta Intralot propunea administrarea sistemului pentru un procent de 4,99% din încasările nete, adica banii rămaşi din încasări după plata premiilor. Concernul internaţional Gtech, lider mondial în administrarea jocurilor loteristice, voia 12,35% din încasările nete.
„Grecii, văzând că expiră contractul, au făcut o ofertă foarte bună loteriei, cu ceva 4,99% din GGR, şi Ministerul de Finanţe a zis „Nu dom'le, de ce cereţi aşa de puţin? Noi vă dăm de trei ori mai mult". Şi Ministerul de Finanţe a semnat un act adiţional, care este de 12 luni în vigoare. (...) Este un furt din bugetul ţării", acuză Sorin Constantinescu, fost consilier al preşedintelui Loteriei.
Procentul de 4,99% se triplează brusc şi inexplicabil. Toate în baza unor ordine semnate de doi miniştri de Finanţe: Daniel Chiţoiu şi Ioana Petrescu. Aşadar, procentul pe care îl plăteşte de atunci statul român este cu aproape 3% mai mare decât cel propus de contracandidaţii firmei Intralot. Şi descalificaţi pentru asta! Din acest moment, Loteria negociază doar cu Intralot.
Ordinele de ministru ale Ioanei Petrescu
În martie 2014, premierul Victor Ponta o numeşte la Ministerul Finanţelor Publice pe Ioana Petrescu. După doar două săptămâni, apare ordinul de ministru nr.477 prin care conducerea Loteriei este împuternicită să prelungească pe încă trei luni contractul cu Intralot, în aceleași condiţii.
Pe 25 iunie 2014, tot prin ordin de ministru, Ioana Petrescu deleagă conducerii Loteriei obligaţia nu doar de a prelungi pe încă trei luni contractul cu grecii de la Intralot, ci să înceapă negocierile pentru a încheia un nou contract. Firma care depusese cea mai bună ofertă era aceeaşi - Intralot. Condiţiile ofertei făcute de Intralot nu sunt deocamdată cunoscute.
Pe 30 septembrie 2014, tot ministrul Ioana Petrescu semnează ordinul nr.1.335 prin care prelungeşte pentru a patra oară contractul cu Intralot. Alte trei luni. Cere iarăşi conducerii Loteriei finalizarea unui contract cu Intralot. Cinci zile mai târziu, Direcţia Naţională Anticorupţie admite oficial că anchetează noile înţelegeri ale Loteriei Române. Prelungirea contractului prin mai multe acte adiţionale nu ar fi legală - iar ministrul Finanţelor şi-ar fi încălcat atribuţiile când a făcut acest lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu