Invitație la drum. Cum este văzută România de nume grele din Italia

Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", au lansat primul volum din colecţia „Invitaţie la drum", dedicat României.

Primul volum din colecţia „Invitaţie la drum" editat de RomaTrE-Press (editura Universităţii de Studii Roma Tre), dedicat României, este o colecţie de articole şi eseuri despre cultura, limba, geografia şi obiceiurile româneşti, semnate de autori italieni din mediul academic care au vizitat România.

În intervenţia sa, ambasadorul Italiei, Diego Brasioli, a menţionat că "această interesantă iniţiativă de diplomaţie culturală este o altă confirmare a excelentei relaţii dintre Italia şi România, şi în sectorul cercetării ştiinţifice. Sunt foarte mulţumit de interesul pe care l-a suscitat volumul "Invitaţie la drum în România" şi de ampla participare a sectorului academic şi guvernamental la prezentarea de astăzi, semn tangibil al vitalităţii şi profunzimii raportului între cele două ţări." Diego Brasioli a arătat că volumul face cunoscute publicului italian, într-o exprimare literară, tradiţii şi obiceiuri, locuri geografice şi monumente de cultură româneşti. „Este un volum inovator, prin care autorii ne invită să cunoaştem o ţară prin ochii călătorului. Este un volum ştiinţific, dar foarte plăcut de citit pentru publicul larg", a adăugat ambasadorul Italiei în România.

[citeste si]

Preşedintele Academiei Române, Vlad Ionel Valentin, a remarcat că, în acest prim volum al colecţiei „Invitaţie la drum" sunt surprinse, dincolo de momente şi locuri semnificative ale culturii şi istoriei româneşti, spaţii de spiritualitate latină care subliniază, odată în plus, apropierea dintre Italia şi România. "Cartea devine o adevărată carte de vizită a României şi, în acelaşi timp, o invitaţie la continuarea colaborării dintre cele două popoare latine", a afirmat academicianul.

La rândul său, subsecretarul de stat în cadrul MAE Răzvan Horaţiu Radu a evidenţiat legăturile istorice dintre România şi Italia, relaţiile bilaterale excelente şi rolul jucat de comunitatea românească din Italia, dar şi de comunitatea italiană din România. „Volumul zugrăveşte cu obiectivitate şi documentare ştiinţifică realitatea românească contemporană precum şi cultura, tradiţiile şi obiceiurile din diverse zone rurale şi urbane ale ţării. Cu siguranţă este o muncă documentară, dar este poate, cu atât mai satisfăcătoare cu cât România este văzută şi analizată din perspectivă italiană, având ca punct comun latinitatea ce leagă cele două ţări", a spus oficialul român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel