Epilepsie, cauze, simptome și tratament. Cum poate fi tratată această boală

Aproximativ 2% dintre persoanele adulte prezintă o criză la un moment dat în cursul vieţii. În două treimi dintre cazuri criza este unică. De cele mai multe ori crizele epileptice debutează în prima parte a copilăriei sau târziu la vârsta adultă. Termenul de "criză" este preferat faţă de termenul "epilepsie" deoarece se consideră în mod incorect că în epilepsie există leziuni cerebrale sau tendinţa pacienţilor de a fi violenţi, potrivit csid.

Epilepsia: Cauze

Crizele care debutează înainte de vârsta de 2 ani sunt cauzate de obicei de febră înaltă sau de boli metabolice, cum ar fi concentraţii anormale ale glucozei sanguine, calciului, magneziului, vitaminei B6 sau sodiului. În cazul în care crizele sunt recurente, acestea sunt probabil cauzate de o boală cerebrală ereditară (cum este cazul în epilepsia nocturnă de lob frontal, care se transmite autozomal dominant). Multe boli convulsive care debutează între 2 şi 14 ani nu au o cauză cunoscută. Crizele care debutează după 25 de ani pot fi cauzate de leziuni structurale cerebrale, cum sunt cele produse de un traumatism cranian, de un accident vascular cerebral sau de o tumoră. Însă la aproximativ jumătate din persoanele care aparţin acestui grup de vârstă cauza este necunoscută. Când nu se poate identifica nici o cauză crizele sunt denumite idiopatice.

Persoanele cu boală epileptică au risc crescut de a avea o criză atunci când sunt supuse unui stres fizic sau emoţional intens, sau când nu dorm suficient. Stimulii puternici care irită creierul – cum ar fi leziunile, anumite medicamente, deficitul de somn, infecţiile, febra, scăderea concentraţiei sanguine a oxigenului, sau scăderea concentraţiei sanguine a glucozei – pot declanşa o criză indiferent dacă persoana respectivă suferă de o boală convulsivă sau nu. Aceste crize sunt cunoscute sub denumirea de "crize provocate". Evitarea acestor stimuli poate contribui la prevenirea crizelor.

Epilepsia: Simptome

Simptomele variază în funcţie de aria cerebrală afectată de descărcările electrice anormale. De exemplu, dacă anomaliile electrice se produc în aria care controlează mirosul (localizată în profunzimea lobului temporal), atunci persoana poate percepe o senzaţie olfactivă intensă, plăcută sau neplăcută. Dacă anomalia este localizată într-o altă arie a lobului temporal, atunci pacientul poate percepe o senzaţie de deja vu, în care locuri necunoscute par foarte familiare. Dacă descărcările anormale afectează lobul frontal, atunci pacientul poate deveni incapabil să vorbească. Dacă sunt afectate arii întinse, atunci se pot produce convulsii musculare (contracţii neregulate şi spasme musculare, de obicei la nivelul întregului corp). Alte simptome includ amorţirea sau furnicături într-o anumită regiune a corpului, perioade scurte de alterare a stării de conştienţă (de exemplu, somnolenţă), pierderea conştienţei, confuzie şi pierderea controlului sfincterian (incontinenţă).

Citește și: Turmeric, beneficii. Salvează INIMA, alungă CANCERUL, suprimă ALZHEIMERUL, reduce INFLAMAŢIILE

Epilepsia: Tratament

Atunci când cauza poate fi identificată şi eliminată, nu este necesar nici un alt tratament. De exemplu, dacă o criză a fost declanşată de scăderea nivelului sanguin al glucozei (hipoglicemie), atunci se administrează glucoză pentru a creşte glicemia şi apoi este tratată boala care a cauzat hipoglicemie. Alte cauze tratabile sunt tumorile, infecţiile şi concentaţiile sanguine anormale ale sodiului.

Pentru a reduce riscul de repetare a crizelor poate fi necesară administrarea de anticonvulsivante. Aceste medicamente nu sunt prescrise de obicei persoanelor care au avut numai o singură criză generalizată a cărei cauză nu a fost identificată. Însă tratamentul este necesar la pacienţii care au prezentat mai mult de o criză, cu excepţia situaţiilor în care cauza a fost identificată şi tratată complet.

Anticonvulsivantele pot preveni în totalitate crizele convulsive la peste jumătate dintre persoanele care primesc acest tratament şi reduc semnificativ frecvenţa crizelor la încă o treime dintre pacienţi. Eficacitatea acestor medicamente este uşor mai redusă la pacienţii cu crize de absenţă. Jumătate dintre pacienţii care răspund la anticonvulsivantele pot în final întrerupe tratamentul fără a mai avea alte crize. Însă la 10-20% din persoanele cu boală epileptică administrarea de anticonvulsivante nu ajută la prevenirea crizelor.

Nu există nici un medicament a cărui administrare să poată controla toate tipurile de crize.

În situaţiile în care crizele nu pot fi controlate cu niciun medicament sau dacă efectele secundare ale tratamentului nu pot fi tolerate, se poate încerca o intervenţie chirurgicală pe creier. Când se poate stabili că boala este cauzată de o anomalie structurală cerebrală (cum ar fi prezenţa de ţesut fibros) localizată într-o arie restrânsă, îndepărtarea chirurgicală a regiunii respective poate elimina crizele complet sau poate reduce severitatea şi frecvenţa acestora. Secţionarea chirurgicală a fibrelor nervoase care unesc cele două emisfere cerebrale (corpul calos) poate fi de ajutor la persoanele la care crizele sunt generate de mai multe arii cerebrale sau la care activitatea electrică anormală se răspândeşte către alte arii cerebrale foarte rapid. Această procedură nu are de obicei efecte secundare apreciabile. După operaţie, în cazul multor persoane este necesară continuarea administrării de anticonvulsivante.

Stimularea electrică a nervului vag (nervul cranian X) poate reduce numărul crizelor parţiale cu o treime. Se consideră că nervul vag are conexiuni indirecte cu arii cerebrale implicate frecvent în producerea crizelor. Sub clavicula stângă a pacientului se implantează un dispozitiv care arată ca un pacemaker cardiac şi care se conectează cu nervul vag prin intermediul unui fir plasat sub piele. Dispozitivul este uşor proeminent sub tegument. Operaţia se efectuează în ambulatoriu şi durează între 1 şi 2 ore. Când persoanele cu un astfel de dispozitiv simt că urmează să aibă o criză, acestea pornesc dispozitivul cu ajutorul unui magnet. La unii pacienţi stimularea nervului vag previne crizele sau reduce frecvenţa şi severitatea acestora. Stimularea nervului vag se foloseşte şi în asociere cu administrarea de anticonvulsivante. Efectele secundare includ răguşeală, tuse şi dobândirea unei voci mai profunde.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News