După Vocea Spaniei, Gilberta Wilson a cucerit și juriul Vocea României, fără rezerve: "Nu îmi vine să cred că cineva a ales piesa asta!" (VIDEO)

Sursa foto: captură video Vocea României (PRO TV)
Sursa foto: captură video Vocea României (PRO TV)

Gilberta Wilson i-a dat gata pe cei patru jurați, dar mai ales pe Theo Rose care nu a stat pe gânduri și a apăsat butonul roșu din prima.

Anul trecut, Gilberta a participat la Vocea Spaniei și a avut șansa de a face parte din echipa lui Luis Fonsi. Anul acesta, a întors toate cele patru scaune, în România, cu piesa Rosaliei - Di mi nombre.

"Nu îmi vine să cred că cineva a ales piesa asta să o cânte. Eşti foarte specială. Am şi uitat că sunt la Vocea României. Eşti unul dintre puţinii concurenţi care ne-au entuziasmat pe toţi patru atât de tare", a mărturisit Irina Rimes.

"Îmi vine să te laud întruna. A fost atât de bine, de la început până la final! Îţi garantez că România deja te iubeşte, după momentul ăsta", Theo Rose.

"Eu când am ascultat albumul Rosaliei, m-am blocat la piesa asta. Am ascultat-o ca un dement. Eu am niște grade de astea de entuziasm. Prima oară, mi se ridică părul de pe mâini, după aia de pe picioare și ultimul grad: mi se electrizează barba. Tu ai ajuns la electrizarea bărbii! Mi s-a părut fantastic ce ai cântat. Mi-ar plăcea să lucrez cu tine. Mi-ar părea foarte rău să nu vii la mine în echipă", a spus Smiley.

"Este un avantaj să cânţi atât de bine, dar şi un dezavantaj. Eu, la Vocea României, sunt bun să încerc să depăşesc momentul ăsta. Te rog, umil, să mă iei şi pe mine în calcul, în opţiunile tale. Nu sunt umil! Să nu confundăm! Te implor!", a spus Tudor Chirilă.

Gilberta Wilson i-a ales pe Horia Brenciu și Theo Rose.

Vezi și:  Andrei Ciocârlan, moment unic la Vocea României. Jurații s-au întors din primele secunde: "Este excepţional ce ai făcut!" (VIDEO)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel