Cremele solare, interzise pe plajă. Toxice pentru recife

Un stat insular din Pacific interzice cremele solare pentru a-şi salva coralii.

Palau, o republică alcătuită din peste 300 de insule cu peisaje paradiziace din Micronezia, va interzice începând din 2020 folosirea cremelor solare, considerate 'toxice pentru recife', cu scopul de a-şi proteja coralii, extrem de apreciaţi de pasionaţii de scufundări marine din lumea întreagă, informează AFP. Oficialii din Palau afirmă că această decizie reprezintă o premieră mondială.

Mica naţiune din Pacificul de Vest, situată aproximativ la jumătatea distanţei dintre Australia şi Japonia, este considerată una dintre cele mai bune zone de pe planeta noastră pentru practicarea scufundărilor marine, însă Guvernul local se teme că această notorietate va avea un anumit impact negativ asupra mediului înconjurător. Un purtător de cuvânt al preşedintelui Tommy Remengesau a reamintit că mai multe studii ştiinţifice au demonstrat faptul că anumite produse chimice din compoziţia celor mai multe creme solare sunt toxice pentru corali, chiar şi atunci când ajung în apă în doze infime.

Punct critic

Siturile de scufundări din Palau primesc în medie patru ambarcaţiuni cu turişti în fiecare oră, motiv pentru care autorităţile locale se tem că recifele au ajuns într-un punct critic. 'Asta echivalează cu mulţi litri de cremă solară care ajung în fiecare zi în mare în zone celebre pentru scufundări, măşti pentru respirat şi tuburi de oxigen. Analizăm ce putem face pentru a împiedica poluarea să pătrundă în mediul înconjurător', a declarat aceeaşi sursă pentru AFP.

'Cremele toxice pentru recife' vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2020 în virtutea unei legi ce a fost adoptată săptămâna trecută. Orice persoană care importă sau vinde astfel de creme va fi pasibilă de o amendă de 1.000 de dolari. Turiştilor le vor fi confiscate la sosire tuburile cu creme de protecţie solară.

Statul american Hawaii a anunţat o interdicţie similară în luna mai, ce va intra în vigoare în 2021. Interdicţia din Palau vizează produsele ce conţin oxibenzonă, octocrilen şi parabeni, substanţe folosite de majoritatea marilor producători mondiali din acest domeniu. Palau doreşte să devină un pionier în privinţa protecţiei marine.

Primul sanctuar din lume pentru rechini

Arhipelagul a creat în 2009 primul sanctuar din lume pentru rechini, iar una dintre consecinţele acestui proiect a constat în interzicerea pescuitului de rechini în întreaga sa zonă economică exclusivă (ZEE), pe o suprafaţă de 630.000 de kilometri pătraţi. Din decembrie 2017, turiştii sunt constrânşi de autorităţile din arhipelag să îşi ia angajamentul că vor respecta mediul înconjurător şi să depună un jurământ în acest sens.

Palau era în trecut o destinaţie frecventată de 'cunoscători'. Însă în ultimii ani, numărul de turişti sosiţi în zonă a explodat, punând presiune asupra infrastructurilor şi asupra peisajelor naturale. În 2016, arhipelagul Palau a primit 150.000 de turişti, în creştere cu 70% în raport cu anul 2010. Craig Downs, directorul general al Haereticus Environmental Laboratory din Hawaii, a salutat decizia autorităţilor din Palau.

'Cred că Palau este prima ţară care interzice produsele chimice din sectorul turistic. Oamenii de acolo nu vor să devină precum Thailanda, Filipine şi Indonezia, unde autorităţile au fost nevoite să închidă anumite plaje. Recifele coraliene din proximitatea acelor plaje au murit', a declarat Craig Downs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel