Ce puncte s-au îndeplinit din Proclamația revoluționarilor din Timișoara

În martie 1990, timișorenii lansau o proclamație națională, cu autoritatea pe care le-o dădea declanșarea Revoluției din decembrie. Ei chemau toți românii la un efort de schimbare a societății și detaliau, în cele 13 puncte, măsurile care ar fi trebuit luate. Azi putem privi cu nostalgie la naivitățile din textul Proclamației, sau cu regret că nu au fost îndeplinite toate punctele acesteia.

Ce s-a realizat, ce nu s-a obținut, după 26 de ani de reforme, din cerințele revoluționarilor timișoreni?

1. Primul punct al Proclamației insista supra caracterului anti-comunist al Revoluției. Chiar dacă, în realitate, revolta a fost determinată în principal de privațiunile economice impuse de Ceaușescu, sprijin pentru comunism nu exista în societate. Nici măcar aparatul PCR nu a încercat să salveze sistemul, care a făcut implozie, în decembrie 1989. Totuși, propaganda comunistă acționase decenii, așa că era necesar, în anii de tranziție, sloganul ”Jos comunismul”, regăsit în primul punct al Proclamației. De remarcat că proprietatea privată a devenit dominantă în România încă înainte de anul 2000, iar formațiuni politice comuniste nu s-au constituit. Practic, punctul 1 a fost îndeplinit în totalitate.

2. Cel de-al doilea punct încerca să reconstituie solidaritatea din momentele revoluției din decembrie. Timișorenii avertizau asupra riscului unor conflicte între categoriile sociale, de care ar fi putut profita membrii vechilor structuri conducătoare. ”Chemăm muncitorii, intelectualii, studenții, țăranii și toate categoriile sociale la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluției”, scria în proclamație. Disputele interne s-au accentuat, însă, cu trecerea timpului și au apărut noi încercări de învrăjbire. Politicul a încercat să pună în opoziție bugetarii cu cei din sistemul privat, orășenii cu cei din rural etc. Din perspectiva solidarității sociale, punctul 2 nu a fost îndeplinit.

3. Punctul 3, care chema la solidaritate între generații, este altă neîmplinire a dezideratelor din Proclamație.

4. Pornind de la situația din Timișoara, oraș multicultural, se făcea apel la buna înțelegere între naționalitățile care locuiesc în România. Cu excepția unor momente punctuale, toleranța a caracterizat noul regim, iar drepturile minorităților au fost respectate. Punctul 4 al Proclamației a fost îndeplinit, inclusiv trimiterea timidă la ”Casa Europei”, în care am intrat oficial în 2007.

5. Alegerile libedre, cerute la acest punct, au ajuns astăzi să greveze asupra economiei și să declanșeze tensiuni. Pentru momentul în care a fost statuată Proclamația, cu două luni înainte de primele alegeri libere, acest punct avea, însă, un rol vital în evoluția democratică a societății românești.

6. Tipărirea unor cărți de istorie din care să lipsească manipulările comuniste era solicitată într-o țară unde manualele erau aprobate de cenzori politici, nu de savanți. Libertatea de expresie și autonomia universitară au permis îndepărtarea politicului din actele de cultură și educație, iar introducerea manualelor alternative a rezolvat și problema punctuală a cărții de isotrie pentru gimnazii și licee.

7-8. Punctul 7 reproșează lașitatea și oportunismul ”nomenclaturii”, a celor care l-au ajutat pe Ceaușescu să mențină controlul asupra României. Ca o consecință a răspunderii pe care o poartă cei aflați în aparatul de partid și de stat, s-a propus o lege a lustrației, care să le oprească accesul la pârghiile de putere. Pentru că nu doreau să își ostilizeze milioanele de membri PCR și familiile acestora, autorii Proclamației s-au concentrat pe funcția prezidențială. ”Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. (...) Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită”. Dacă ne amintim ce a spus Traian Băsescu, în 2004, nici până astăzi nu a fost îndeplinit punctul 8, punct cheie al Proclamației de la Timișoara. Totuși, Ion Iliescu, principalul vizat de legea lustrației, a ținut cont de o parte a solicitărilor făcute în martie, la Timișoara. ”Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față”, scria în Proclamație. Așa s-a și făcut.

9. Timișorenii acceptau că nu se pot crește salariile și precizau că nu solicită acest lucru. ”Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pildă, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității”, se arăta în Proclamație. Sănătatea și investițiile în infrastructură nu sunt nici azi priorități.

10. Timișorenii doreau privatizare prin emisia de acțiuni către salariați, insitând pe caracterul echitabil al împroprietăririlor. ”Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare”. Două rânduri de privatizări prin oferirea de cupoane salariaților nu au împiedicat devalizarea faricilor și vinderea către ”privilegiați”. În concluzie, nici acest punct al Proclamației nu a fost îndeplinit de cei care s-au perindat la Putere.

11. Următorul deziderat viza descentralizarea și accesul românilor la valută. Mecanismul, poate naiv, era oricum mai corect decât naționalizarea valutei, efectuate de guvernul Stolojan, după doi ani în care nu a existat nicio politică monetară. ”O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai”, se arăta în proclamație. Accesul la valută și libertatea de circulație sunt obiective îndeplinite din programul revoluționarilor timișoreni.

12. Solicitarea de reprimire acasă a exilului românesc a fost îndeplinită, mai ales după 1996. Legile retrocedărilor au oferit celor deposedați de regimul comunist compensații materiale, iar legile electorale au oferit noului exil, celor emigrați după 2004, dreptul de a influența decisiv alegerile din țară.

13. Ultimul punct solicită proclamarea zilei de 16 decembrie ca zi națională, fiind o replică la propunerea celor din București ca sărbătoarea să fie stabilită în 22 decembrie. Parlamentul a rezolvat parțial acest obiectiv, fixând Ziua națională în 1 decembrie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News