DCNews Stiri Social Un nou pas în investiția de la Spitalul TBC din Galați

Un nou pas în investiția de la Spitalul TBC din Galați

Foto: Facebook Costel Fotea

Pe șantierul noii unități de igienizare de la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Galați s-au turnat în flux continuu 33 mc de beton pentru planșeul viitorului imobil, a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al C.J.

Odată cu finalizarea acestei etape, structura de bază a noii unități este completă, iar în perioada următoare vor începe lucrările la compartimentele interioare, rețelele  de utilități și montarea pereților despărțitori.

Viitoarea unitate, o investiție a Consiliului Județean Galați  în valoare de 5,2 milioane de lei, va avea o suprafață utilă de 300 mp (demisol + parter),  și va contribui la creșterea eficienței fluxurilor de lucru și la asigurarea unor condiții de igenizare la cele mai înalte standarde.

Noua unitate va include: spațiu tehnic eficient energetic; zone pentru spălare, dezifectare, călcare, depozitare și eliberare rufe curate; vestiare și grupuri sanitare.

Investim în condiții mai bune și un plus de confort pentru pacienții din Galați!

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social