DCNews › Politica › Telefonul secret al lui Bogdan Chirieac, un Nokia roz, ascunde nume de viitori miniștri și premieri? „Ce scrie aici nu e chiar roz...” / video

Telefonul secret al lui Bogdan Chirieac, un Nokia roz, ascunde nume de viitori miniștri și premieri? „Ce scrie aici nu e chiar roz...” / video

Anca Murgoci și Bogdan Chirieac

Știți deja că Bogdan Chirieac are un telefon Nokia 6230i. Ce nu știți însă este că... are și unul roz.

Analistul politic Bogdan Chirieac a scos un telefon roz Nokia 6230i în timpul unui dialog cu jurnalista Anca Murgoci, care l-a întrebat dacă pe acel aparat primește nume de posibili miniștri și premieri (că la câte nume s-au vehiculat în ultimele săptămâni... mai urmează, cu siguranță, și alte nominalizări. Totuși sunt șanse mici să treacă Guvernul Mureșan). Răspunsul său a stârnit o nouă întrebare: Ce scria, de fapt, pe ecran?

„Ce faceți, domnule Chirieac, cu telefonul ăla roz? Vă vin acolo nume de miniștri, de premieri? Ce e cu telefonul ăla?”, l-a întrebat Anca Murgoci într-un TikTok pe pagina DC News.

Bogdan Chirieac a spus că primește informații de la „binevoitori”: „Acum, că sunt de la servicii, că sunt din partide politice, că sunt de la ambasade… oameni de bine, ca să spunem așa”.

„Deci aveți unul pe care răspuneți dumneavoastră în mod normal, vorbiți la televizor și unul roz pentru marile secrete”, a zis Anca Murgoci.

„Da, acesta este impenetrabil. De-aia e roz, ca să le deosebesc. Dacă e roz înseamnă că și situația e roz. Dar ce scrie la mine în telefon nu e chiar roz...”, a spus Bogdan Chirieac.

„Nu ne spuneți ce scrie acolo?”, a insistat Anca Murgoci.

„Nu. Așteptați următorul TikTok ca să vă spun”, a răspuns Bogdan Chirieac.

Până ne arată Bogdan Chirieac ce avea în telefonul roz, vă lăsăm lista lui Siegfried Mureșan care speră ca va ajunge premier.

Guvernul... Facebook

Siegfried Mureșan, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan, a publicat lista completă de miniștri cu care merge în fața Parlamentului României pentru a obține votul de învestitură.
 

Ministrul Afacerilor Interne și viceprim-ministru: Mircea Abrudean (PNL)


Ministrul Apărării Naționale și viceprim-ministru: Radu Miruță (USR)


Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și viceprim-ministru: Tánczos Barna (UDMR)


Ministrul Justiției: Andrea Chiș (independentă). Aceasta s-a pensionat din magistratură, la 52 de ani, în 2023, după o carieră de 28 de ani în magistratură. A fost și membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Andrea Chiș a rămas lector la Facultatea de Drept a UBB Cluj, unde preda procedură civilă, dar a demisionat, în acest an, după ce a apărut în documentarul Recorder, în care a vorbit despre problemele din sistemul judiciar. Mai mult, fosta judecătoare a participat la protestele organizate la Cluj pentru independența justiției. Mai multe detalii despre Andrea Chiș găsiți aici.


Ministrul Finanțelor: Alexandru Nazare (PNL)


Ministrul Afacerilor Externe: Oana Țoiu (USR)


Ministrul Sănătății: Oana Gheorghiu (PNL)


Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Cătălin Drulă (USR)


Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Cseke Attila (UDMR)


Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Raluca Turcan (PNL)


Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Dragoș Pîslaru (PNL)


Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Irineu Darău (USR)


Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Diana Buzoianu (USR)


Ministrul Energiei: Sebastian Burduja (PNL)


Ministrul Culturii: Bulcsú Koppány Ötvös (UDMR)


Ministrul Educației și Cercetării: Mihai Dimian (PNL)


Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru: Dan Reșitnec (USR).

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica