Într-un mesaj publicat pe Facebook, Victor Negrescu, europarlamentar social-democrat, cere explicații Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Apărării Naționale cu privire la retragerea unei părți a trupelor americane de pe teritoriul României.
„Decizia Statelor Unite de a retrage o parte dintre trupele americane din România este un semnal de alarmă care trebuie tratat cu maximă seriozitate.
Această redimensionare a prezenței americane pe Flancul Estic al NATO, inclusiv a unor forțe aflate la Mihail Kogălniceanu, are implicații directe pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre. Ministrul de Externe și Ministrul Apărării trebuie să vină cu explicații pentru a clarifica situația și propune soluții rapide pentru consolidarea relațiilor cu SUA și securitatea României“, scrie Negrescu.
CITEȘTE ȘI - SUA retrag militari din România. Eșec total al Oanei Țoiu. Ce spunea după întâlnirea cu Marco Rubio
Europarlamentarul PSD consideră că vizita președintelui României în SUA trebuie accelerată astfel încât să se reafirme cât mai repede parteneriatul strategic cu SUA.
„În acest context, este esențial ca vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite să fie accelerată și pregătită în detaliu, pentru a transmite un mesaj clar:
- România rămâne un partener strategic de încredere;
- Regiunea Mării Negre trebuie să rămână o prioritate pentru NATO, UE și SUA;
- Trebuie activate și accesate toate instrumentele europene disponibile, precum programul SAFE, pentru întărirea apărării și securității noastre.
Europa trebuie să își asume mai mult, iar România trebuie să devină un pilon de stabilitate și securitate la frontiera estică a Uniunii Europene“, a mai scris Negrescu.