DCNews Stiri Slovenia suspendă Tratatul Schengen. Controalele la frontiera cu Ungaria, reintroduse

Slovenia suspendă Tratatul Schengen. Controalele la frontiera cu Ungaria, reintroduse

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ministerul Afacerilor Externe al României a comunicat anterior că Slovenia a reinstaurat controalele la frontiera terestră cu Italia, începând cu data de 21 octombrie, pentru o perioadă de zece zile, cu posibilitatea de prelungire.

Szijjarto spune că politicienii liberali europeni au negat mult timp amenințarea semnificativă a migrației ilegale în Europa, dar în prezent este clar că Bruxellesul a subestimat pericolul, potrivit postării sale de pe Facebook.

Ministrul afacerilor externe de la Budapesta a declarat că apariția unor societăți paralele și atacurile teroriste recente reprezintă o amenințare la adresa securității fizice a europenilor și vor avea un impact asupra economiei, deoarece controalele la frontierele interne din spațiul Schengen vor încetini comerțul și activitățile companiilor cu operațiuni transfrontaliere.

Szijjarto a subliniat că aceste controale vor afecta negativ competitivitatea Europei, care, în opinia sa, se deteriorează deja în mod constant. El a concluzionat că "este momentul pentru o schimbare": "Dacă Bruxellesul nu schimbă politica de migraţie, ne putem trezi cu uşurinţă înapoi în epoca apusă a unei Europe separate de graniţe."

Vezi și: Alerte teroriste în Uniunea Europeană. Controale sporite la graniță în Italia și Austria. Statele europene cer întărirea Schengen

România a depășit Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor (presa maghiară)

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele