DCNews Politica Alegeri Alegeri 2024 ”Se putea mult mai rău”. Sociologul Duminică, avertisment: De nu vom face astea, peste 4 ani, riscăm să re-ajungem în groapa umanității

”Se putea mult mai rău”. Sociologul Duminică, avertisment: De nu vom face astea, peste 4 ani, riscăm să re-ajungem în groapa umanității

foto: Agerpres

”Și, totuși, se putea mult mai rău! E doar o bătălie câștigată. Încă din sondajele pe care le-am coordonat în 2020 vedeam ca 30% din populația României are viziuni extremiste. Alții 40% erau profund orientați către valorile europene și UE. Diferența de 30% erau ambivalenți. De data asta, ambivalenții au reușit să găsească argumente pentru a vota Europa. Nu, nu e un vot pentru PSD, PNL sau USR ci un vot pentru Europa reală, cea a bunăstării și libertăților. Și un NU extremismului.

Însă e doar o etapă nicidecum o certitudine. Peste 4 ani lucrurile vor arăta altfel. Vom avea o perioadă de crize (politice și economice) care vor lăsa urmează adânci și vor îngroșa faliile din societate. Numărul dezamăgirilor va creste, și la fel se va întâmpla și cu pauperii.

Liderii politici nu par pregătiți să audă vocea poporului și clasa politică este tot nereformată. Mișcările suveraniste vor continua să catalizeze nemulțumirile. Și se vor prezenta drept "soluția reală" pentru România. Și mulți dintre cei pe care i-au amendat ieri, îi vor crede.

Semnalul este clar: clasa politică este obligată să se reformeze. Și societatea civilă trebuie sa-si accelereze munca pentru democratizare. De nu vom face astea, peste 4 ani, riscăm să re-ajungem în groapa umanității” avertizează sociologul Gelu Duminică, pe o rețea socială. 

Vezi și: LIVE  Rezultate alegeri parlamentare, 99%. PSD a trecut de două milioane de voturi, AUR se menține pe locul 2, PNL scade. Surpriză cu SOS / update

Știri similare din categoria Alegeri 2024 Vezi toate articolele