DCNews Stiri Scandal la Boeing: Sute de avioane au scaune montate greșit. FAA avertizează asupra riscului pentru pasageri

Scandal la Boeing: Sute de avioane au scaune montate greșit. FAA avertizează asupra riscului pentru pasageri

Pasagerii unui avion. Sursa foto: Pexels/rol ilustrativ

O nouă știre vine să zgâlțâie bine ideea siguranței oferite pasagerilor de către avionul Boeing 737 MAX, dar și a modului în care compania respectă specificațiile tehnice de execuție și montaj dar mai ales control al calității acestui avion ghinionist ce era cel mai bine să fi fost retras definitiv. 

Dorel și scaunele lui Boeing 

Luni, în urma unui control efectuat de către Autoritatea aeronautică civilă americană, FAA aceasta a emis o directivă de navigabilitate. 


Practic FAA a constatat ca scaunele de pe 453 de avioane Boeing 737 MAX înmatriculate în SUA au fost instalate incorect și trebuie a fi demontate și remontate conform specificațiilor obligatorii deoarece în cazul unei aterizări de urgență sau a unei întreruperi bruște la viteză mare a decolării, scaunele s-ar putea deplasa sau desprinde din sistemele de prindere și ar putea răni pasagerii. Adică este afectată direct siguranța și securitatea pasagerilor în timpul zborului! 

Directiva FAA nu precizează însă dacă operatorii internaționali ar fi, de asemenea, afectați, deși aceștia respectă, de obicei, dacă este cazul, toate directivele autoritatii americane. 

VEZI ȘI: A zburat doar 13 ore, apoi a fost tăiat. Cum a ajuns un Boeing nou să valoreze mai mult dezmembrat decât întreg
 


În ceea ce privește România în mod teoretic, Autoritatea Aeronautică Civilă Română AACR ar trebui să preia această directivă și să o pună în vedere operatorilor aerieni înregistrați în România ca fiind operatori de avioane B 737 MAX. Tarom nu a primit încă niciunul dintre cele două avioane MAX promise și după evoluția situației ei financiare, este posibil ca livrarea lor să întârzie din nou (întârzierea intrării MAX-urilor în flotă are deja circa patru ani și mai bine de la primul anunț). 

Conform verificărilor făcute de către FAA pe fiecare avion, cel puțin pentru cele 453 de avioane Boeing 737 MAX implicate, ar trebui să existe până la 69 de ansambluri de scaune pentru pasageri montate pe șine, în funcție de configurația aleasă de fiecare proprietar în parte. 


Ținând cont de faptul ca pentru remedierea situației fiecărui ansamblu de scaune în parte este nevoie de minim o oră... rezultă o imobilizare forțată la sol de minim 3 zile urmate de o verificare din partea FAA. 

FAA pentru unii mumă, pentru alții ciumă...

Ca de obicei, FAA își ocrotește copilul teribil Boeing și nu a precizat în directiva emisă termenul de remediere, așa după cum nici Boeing nu a dat niciun comunicat oficial referitor la situația descoperită. Practic s-a pus în spatele operatorilor aerieni termenul de aplicare a acestui buletin. 

CITEȘTE ȘI: Cezar Osiceanu: Aviația „Made in USA“?! Provocările industriei aeronautice în 2026
 


De aceea responsabilitatea producătorului vinovat, în cazul nedorit al apariției unui incident provocat sau la care a contribuit această problemă pasagerul sau pasagerii victima/e, va fi pasata către operatorii aerieni.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri