DCNews Politica Personalități politice România obține al 14-lea aviz favorabil în parcursul său către OCDE. Marcel Ciolacu: Suntem pe drumul cel bun

România obține al 14-lea aviz favorabil în parcursul său către OCDE. Marcel Ciolacu: Suntem pe drumul cel bun

FOTO: Agerpres

România a mai bifat un pas important pe drumul integrării în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), primind joi cel de-al 14-lea acord oficial pozitiv, de această dată în domeniul politicilor agricole. Premierul Marcel Ciolacu a salutat vestea, subliniind că demersurile ţării noastre avansează „în direcția bună”.

"Este al doilea aviz formal obţinut în această lună, după cel privind guvernanţa corporativă. Suntem pe drumul cel bun, pentru că am primit confirmarea că şi în sectorul agricol standardele noastre sunt aliniate bunelor practici internaţionale. Ministrul Florin Barbu şi echipa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au făcut o treabă temeinică. Vestea primită astăzi este şi un semnal clar că eforturile noastre merg în direcţia bună, iar obiectivul de aderare în 2026 la OCDE, statut care va aduce României mai multe investiţii, este unul realist", a transmis Ciolacu, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului. 

"Aderarea la OCDE şi finalizarea PNRR funcţionează acum ca două mari motoare care se completează"

Potrivit acestuia, avansul în acest domeniu este crucial și pentru încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), guvernanța corporativă fiind un obiectiv esențial în cadrul acestui proces, potrivit Agerpres.

"De fapt, aderarea la OCDE şi finalizarea PNRR funcţionează acum ca două mari motoare care se completează şi care au, în acest moment, cel mai puternic efect de tracţiune atât pentru administraţie, cât mai ales pentru economia românească. Sunt două motoare care ne ajută să construim o ţară mai modernă, mai competitivă şi orientată în mod natural spre performanţă", a mai afirmat Marcel Ciolacu. Citește toată știrea aici!

 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele