Invitată la Sinteza Zilei, Izaura Anghel a spus că îi tremură picioarele când se gândeşte că Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat. Ea a menţionat de asemenea că îi este teamă de justiţie, în condiţiile în care Traian Băsescu a fost o perioadă îndelungată la conducerea ţării.
Când mă gândesc acum că Mircea Băsescu va fi liber mi se cutremură picioarele. Dintre toţi, doar el a primit decizie astăzi, restul au fost amânaţi.(...) Îmi este frică de judecători. Traian şi Mircea Băsescu au fost nişte oameni foarte mari în România. Ne-au condus ţara zece ani, au condus procurori, judecători, multă lume. Mă gândesc că fratele lui Traian Băsescu are şi la ora actuală protecţie. " a declarat Izaura Anghel la Antena 3.
Izaura Anghel a mai spus că a făcut trei plângeri la CSM din cauza faptului că în timpul flagrantului a fost trântită pe burtă de oamenii legii, deşi era însărcinată. Din acest motiv, spune ea copilul ar fi avut de suferit şi suferă acum de un handicap.