DCNews Stiri Raed Arafat cere interzicerea accesului la rețelele sociale a copiilor sub 16 ani din România, după cazurile șocante din Cenei și Târgu Mureș

Raed Arafat cere interzicerea accesului la rețelele sociale a copiilor sub 16 ani din România, după cazurile șocante din Cenei și Târgu Mureș

Imagine cu un copil care stă pe telefon. Foto: Freepik.com

Două cazuri recente au șocat România. Trei băieţi, de 13, 15 şi 16 ani, sunt acuzați că au pus la cale un plan pentru a ucide un șofer de taxi pentru a-i fura mașina, în Târgu Mureș. Alții trei, unul de 13 ani și doi de 15 ani, sunt acuzați că și-au ucis cu sânge rece prietenul, în Cenei, Argeș. Cele două cazuri au venit practic unul după altul, iscând ample discuții în spațiul public despre motivele care au dus la faptul că niște copii ajuns să facă asemenea lucruri.

În acest context, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, subliniează că poate acesta ar fi momentul ca și România să se gândească serios și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale.

"O problemă de sănătate publică și de protecție a copilului și adolescentului"

"Stăteam și reflectam, mai ales după ultimele evenimente extrem de grave care au avut ca principali actori copii și adolescenți: nu ar fi acum momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare?

State precum Franța, Australia, Regatul Unit sau Norvegia tratează deja această temă ca pe ceea ce este în realitate: o problemă de sănătate publică și de protecție a copilului și adolescentului, nu o dezbatere ideologică.

Nu este vorba despre cenzură. Este vorba despre protecție. Este vorba despre protecția sănătății mintale a copiilor și adolescenților.

Așa cum nu permitem copiilor și adolescenților accesul la tutun, alcool, jocuri de noroc sau filme destinate adulților, trebuie să avem onestitatea să recunoaștem un adevăr incomod: rețelele de socializare sunt produse cu risc ridicat pentru copii și adolescenți.

Raed Arafat, despre efectele nocive ale rețelelor sociale 

Aceste platforme se bazează pe mecanisme sofisticate de manipulare, construite pentru captarea atenției și generarea dependenței. Un copil sau un adolescent nu are încă maturitatea neurologică și emoțională necesară pentru a se apăra în fața unor algoritmi concepuți deliberat să exploateze vulnerabilități.

În același timp, rețelele sociale au devenit un spațiu favorabil pentru:
• cyberbullying,
• umilire publică și stigmatizare,
• presiune socială constantă,
• comparație toxică și validare artificială.

Pentru copii și adolescenți, aceste experiențe pot avea efecte profunde și de durată: anxietate, depresie, izolare, tulburări de somn, scăderea performanței școlare și afectarea dezvoltării emoționale.

Doar responsabilitatea părinților?

A spune că „este doar responsabilitatea părinților” nu mai este suficient într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe. Când riscul este sistemic, răspunsul trebuie să fie unul de politică publică.

Protejarea copiilor și adolescenților nu limitează libertatea; o face posibilă pe termen lung. Copilăria și adolescența nu trebuie sacrificate pentru profitul platformelor digitale.

De aceea, este momentul ca parlamentarii României să își asume această responsabilitate și să inițieze un cadru legislativ clar care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare.

Nu este o măsură împotriva tehnologiei, ci o investiție în sănătatea, echilibrul și viitorul generațiilor tinere. Pentru binele copiilor și adolescenților. Pentru binele României, a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

Tu ce crezi? Ar trebui interzis și-n România accesul la rețelele sociale copiilor sub 16 ani? Vezi SONDAJUL DCNEWS pe acest subiect. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele