DCNews Politica PSD sesizează Comisia LIBE din Parlamentul European privind atacurile PNL la adresa independenței justiției din România

PSD sesizează Comisia LIBE din Parlamentul European privind atacurile PNL la adresa independenței justiției din România

Partidul Social Democrat (PSD). Sursa foto: Agerpres

Delegația Partidului Social Democrat din Parlamentul European își exprimă îngrijorarea față de atacurile PNL îndreptate împotriva sistemului judiciar din România și consideră că declarațiile recente ale liberalilor ridică semne de întrebare din perspectiva respectării independenței justiției, a separației puterilor în stat și a statului de drept, valori fundamentale ale Uniunii Europene.

În acest context, reprezentantul PSD în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European a sesizat președintele și coordonatorii Comisiei LIBE, solicitând ca această situație să fie analizată în cadrul dialogului european privind statul de drept, inclusiv printr-o dezbatere în Comisia LIBE și, dacă va fi considerat oportun, în cadrul Democracy, Rule of Law and Fundamental Rights Monitoring Group (DRFMG).


Demersul nu urmărește ca Parlamentul European să se pronunțe asupra fondului cauzelor aflate pe rolul instanțelor din România, aceste aspecte fiind exclusiv de competența instanțelor naționale

Solicitarea vizează declarațiile publice formulate în ultimele zile de reprezentanți ai Partidului Național Liberal, prin care au fost contestate modul de repartizare a completurilor de judecată și activitatea instanțelor în dosare privind propriul partid, precum și anchete penale referitoare la presupuse fapte de corupție în care sunt vizați lideri liberali. Aceste afirmații au fost urmate de o reacție fermă a Consiliului Superior al Magistraturii, instituția constituțională care garantează independența justiției, care a calificat situația drept o „escaladare fără precedent” a discursului împotriva instanțelor și a avertizat că astfel de mesaje pot afecta încrederea cetățenilor în imparțialitatea și autoritatea sistemului judiciar.


Consiliul Superior al Magistraturii a subliniat, totodată, că hotărârile judecătorești pot fi contestate exclusiv prin căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin transferarea litigiilor aflate pe rol în spațiul public într-o manieră care poate exercita presiuni asupra judecătorilor.

Delegația PSD din Parlamentul European consideră că orice persoană sau formațiune politică are dreptul de a utiliza toate mijloacele legale de contestare a unei hotărâri judecătorești și de a solicita clarificări instituționale. În același timp, presiunile publice asupra magistraților, contestarea legitimității instanțelor sau încercările de discreditare a justiției înainte de epuizarea procedurilor legale sunt incompatibile cu principiile independenței justiției, separației puterilor și statului de drept.


Independența justiției reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene și o condiție esențială pentru protejarea drepturilor cetățenilor, combaterea corupției și consolidarea încrederii în instituțiile democratice. Acest principiu trebuie apărat în mod consecvent în toate statele membre, indiferent de identitatea politică a celor implicați.

Prin acest demers, PSD solicită ca instituțiile europene să urmărească cu atenție aceste evoluții, reafirmând angajamentul Uniunii Europene pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept

România are nevoie de instituții puternice, de respectarea hotărârilor instanțelor și de un climat politic responsabil, în care disputele dintre partide să fie soluționate prin mijloace democratice și legale, nu prin presiuni publice asupra sistemului judiciar, a transmis Partidul Social Democrat.

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica