DCNews Stiri Programele școlare pentru liceu, lansate în transparență publică

Programele școlare pentru liceu, lansate în transparență publică

Daniel David - Foto: Agerpres

Ministerul Educației și Cercetării respinge afirmațiile conform cărora membrii grupurilor de lucru ar fi fost obligați să nu comunice în baza unui „contract de confidențialitate”. Documentele transmise spre semnare de către membrii grupurilor de lucru nu sunt de tipul contract de confidențialitate, în sens juridic, ci reprezintă un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal, respectiv declarație standard pe proprie răspundere, formulare utilizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) pentru toate grupurile de lucru tehnice ale ministerului, odată cu aplicarea prevederilor GDPR.

Aceste formulare au fost semnate și anterior acestei sesiuni de lucru, de exemplu în anul 2022, cu ocazia elaborării unor programe pentru discipline obligatorii din învățământul liceal. Așadar, aceste formulare nu au fost introduse cu prilejul sesiunii curente de elaborare a programelor școlare pentru învățământul liceal.

Referitor la declarația pe proprie răspundere, precizăm că aceasta:

  • Face parte din procedurile administrative obișnuite aplicate în toate grupurile de lucru privind curriculumul;

  • are rolul de a asigura corectitudinea procesului tehnic, respectarea cadrului legal și protejarea documentelor de lucru până la momentul lor publicării oficiale; 

  • nu restricționează exprimarea publică a opiniilor, libertatea de exprimare sau dreptul membrilor de a dialoga cu mass-media despre principii, viziuni curriculare sau nevoile elevilor.

Așa cum am specificat mai sus, declarația vizează strict un angajament în raport cu documentele de lucru nepublicate. Formularea „nu voi divulga sub nicio formă informații legate de activitatea specifică” se referă la materiale interne, drafturi tehnice, versiuni nefinalizate ale documentelor în lucru, clasificate temporar drept documente intermediare/secret de serviciu până la publicare. Acest regim este standard în administrația publică și nu reprezintă o formulă de lucru cu caracter restrictiv.

Citește și: Nicușor Dan revine asupra declarației privind banii „luați de la educație” pentru Armată. A vorbit și despre drone

Inițiativa aparține CNCE și corespunde obligațiilor privind protecția datelor și gestionarea documentelor tehnice. Astfel, nu există un „contract”, ci două documente obligatorii pentru orice colaborator al CNCE.

Mai menționăm în acest context faptul că ministerul analizează fiecare programă strict prin prisma:

  • standardelor curriculare,
  • legalității,
  • coerenței interne,
  • compatibilității cu profilul de formare al absolventului.

Mai departe, procesul de avizare urmează pașii legali:

  • proiectele programelor școlare au fost lansate în transparență instituțională;
  • proiectele programelor școlare sunt transmise Comisiilor Naționale de Specialitate pentru obținerea avizului consultativ și sunt consultate instituții relevante;
  • eventualele propuneri constructive se integrează prin revizuirea proiectelor, la nivelul grupurilor de lucru;
  • CNCE asigură documentația finală pentru aprobarea programelor școlare, prin ordin al ministrului, potrivit Edu.ro
Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele