DCNews Politica Personalități politice Primarul din Slatina, arestat în dosarul lui Darius Vâlcov, suspendat din funcție

Primarul din Slatina, arestat în dosarul lui Darius Vâlcov, suspendat din funcție

Minel Prina este în arest la domiciliu din 14 martie. Din ordinul prefectului, el este suspendat din funcție până la încetarea măsurii arestării la domiciliu. Primarul din Slatina este acuzat de complicitate la trafic de influență, în dosarul în care senatorul Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influență.

Prin ordinul de prefect \"se constată suspendarea de drept a mandatului primarului municipiului Slatina, Prina Minel Florin, până la încetarea măsurii arestării la domiciliu\".

Instituția Prefectului Olt informează că actul administrativ în cauză a fost emis în baza Încheierii Înaltei Curte de Casație și Justiție- Secția Penală, comunicată Instituției Prefectului- Județul Olt în data de 30 martie.

Consilierii locali trebuie să delege unul dintre cei doi viceprimari ai orașului, Mihaela Stana și Cristian Bircea, să îndeplinească temporar atribuțiile conferite de lege primarului. Decizia va fi luată în 2 aprilie. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele