Premierul Victor Ponta a afirmat că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut declaraţia referitoare la Schengen în numele Guvernului.
„Ministrul Corlăţean nu a făcut aceasta declaraţie în nume personal, a vorbit în numele Guvernului. Daca se amână decizia intrării României în Schengen, această temă nu mai este prioritară.”, a declarat prim-ministrul României, Victor Ponta.
„În cazul în care decizia va fi de amânare a aderării la Schengen, va fi nevoie de o soluţie politică, iar Guvernul va aştepta fără ca această temă să mai reprezinte un punct principal de discuţie” a explicat Ponta pentru Mediafax.
Precizările premierului vin după ce ministrul de Externe, Titus Corlăţean a afirmat că „Dacă ne amână iar pe Schengen, România nu mai e interesată. Cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”.
Preşedinţia a reacţionat printr-un comunicat de presă: ”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se delimitează de aceste afirmaţii şi reiterează faptul că România îşi menţine întregul interes pentru aderarea la spaţiul Schengen cât mai curând”.