DCNews Stiri Pericol în Franța. O bombă, descoperită lângă șine în Gara de Nord din Paris

Pericol în Franța. O bombă, descoperită lângă șine în Gara de Nord din Paris

Sursa: Pexels

Informația a fost confirmată de compania națională de căi ferate din Franța, TER, printr-o postare pe platforma de socializare X.

„O bombă neexplodată din al Doilea Război Mondial a fost descoperită în apropierea liniilor de cale ferată”, a anunțat TER.

Incidentul a provocat perturbări semnificative, dereglând atât transportul local cu metroul, cât și trenurile naționale și internaționale, potrivit Reuters.

„Din cauza unui obiect găsit pe șine în apropiere de Paris Gare du Nord, ne așteptăm la perturbări ale serviciilor noastre în această dimineață. Vă rugăm să vă modificați călătoria pentru o altă dată”, scrie compania Eurostar.

Până acum, patru trenuri din stația St Pancras din Londra au fost anulate, iar primele șase trenuri care plecau din Paris spre Londra au fost, de asemenea, anulate, potrivit BBC.

Reprezentanții Eurostar nu au oferit deocamdată un comentariu oficial. De asemenea, autoritățile franceze nu au furnizat informații suplimentare despre situație.

Descoperirea unor bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial nu este un fenomen rar în Europa, având în vedere luptele care au avut loc pe teritoriul Franței în acea perioadă.

Citește și: A fost găsită epava unui submarin al SUA, scufundat în cel de-al Doilea Război Mondial 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele