DC News a publicat o anchetă în care semnala faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier încearcă să autorizeze în regim accelerat o exploatare de argilă care pune în pericol un proiect energetic de interes național.
Mina de la Țibrinu, care furnizează materie primă fabricilor de porțelan din Spania, s-a extins fără drept, ocupând inclusiv terenuri care aparțin Primăriei Cernavodă. Cariera este operată de compania Iris Aly Explorer.
În prezent, exploatarea pune în pericol un parc eolian, finanțat prin fonduri europene. Amplasamentul proiectului se învecinează cu perimetrul carierei Țibrinu, iar stabilitatea terenului este afectată prin alunecări de teren care antrenează fundația turbinelor eoliene.
Diana Buzoianu: Trebuie respectată legislația de mediu
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a fost întrebată despre această situație, joi, 12 martie, în cadrul unui interviu la DC NEWS, moderat de jurnalistul Răzvan Dumitrescu și analistul politic Bogdan Chirieac.
"Am avut o anchetă luni pe DC NEWS. În zona Cernavodă, se construiește un parc eolian cu fonduri europene. Lângă parcul respectiv e o concesiune de argilă. Și-au mărit concesiunea de argilă până la poalele parcului eolian. Ca urmare, se teme investitorul că îi cade moara de vânt în groapa de concesiune de argilă. E de râs așa, dar nu cred că chiar este", i-a spus analistul politic Bogdan Chirieac Dianei Buzoianu.
"Nu e de râs, dar cred că este exact imaginea care explică de ce trebuie respectată legislația de mediu. Toată lumea când vine și vorbește despre legislația mediului are pretenția să zică că nu e chiar așa de importantă, până se întâmplă o tragedie, până când pică un parc eolian, până când explodează un rezervor", a spus ministra Mediului.
Răzvan Dumitrescu: Cad fondurile europene ”prin înclinare”
"Parcul eolian e dezvoltat pe fonduri europene și cad fondurile europene prin înclinare pentru că apar alunecări de teren deoarece s-a extins ilegal exploatarea de argilă până la granița cu parcul eolian", a subliniat jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
"Înțeleg că argila respectivă se exportă în Spania, se face porțelan..." a intrevenit Bogdan Chirieac.
"Dezvoltarea economică trebuie să fie făcută, dar trebuie să fie făcută cu respectarea legislației, cu respectarea unor principii care să nu distrugă în jur, să poată și alții să facă o dezvoltare economică rezonabilă", a concluzionat Diana Buzoianu.