Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a declarat, luni, că primărița Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte al PSD, a contactat colegi liberali pentru a le spune ce trebuie să facă în privinţa deciziei partidului de a nu mai colabora cu PSD şi a intra în opoziţie, el adăugând că deciziile PNL au fost luate în forurile statutare.
Bolojan despre Olguța Vasilescu: „Îi sună pe colegii mei să le dea sfaturi ce trebuie să facă”
Bolojan a răspuns, astfel, întrebat despre afirmaţiile făcute de Lia Olguţa Vasilescu, potrivit cărora PNL nu a respectat statutul atunci când a decis intrarea în opoziţie, întrucât ar fi trebuit o consultare mai largă a liberalilor.
„Partidul Naţional Liberal şi-a luat deciziile în forurile statutare, iar atunci când doamna Olguţa Vasilescu îi sună pe colegii mei să le dea sfaturi ce trebuie să facă, ei ştiu ce trebuie să facă, altceva decât le spune ea", a declarat Ilie Bolojan, la Digi 24.
Pe de altă parte, el a evidenţiat că Partidul Naţional Liberal, prin decizia de a rupe colaborarea cu PSD pentru ceea ce s-a întâmplat în aceste luni, a arătat că vrea clar să separe apele şi să aibă un nou punct de pornire.
„PNL, prin decizia pe care a luat-o, de a rupe colaborarea cu PSD pentru ceea ce s-a întâmplat în aceste luni, a arătat că vrea clar să separe apele. Aceasta este o decizie foarte importantă, dar este un punct de pornire. (...) Ceea ce trebuie să facem cu echipa de conducere, cu toţi cei care vor să lupte în perioda următoare, este să reconstruim partidul, să aducem oameni noi, oameni valoroşi, să folosim experienţa bună a celor care şi-au câştigat-o în toţi aceşti ani şi în felul acesta, cu un partid întărit, să putem crea o forţă politică care să devină relevantă cu adevărat pentru alegerile din 2028, în aşa fel încât să putem face ceea ce trebuie pentru România cu adevărat”, a declarat Bolojan.
Citește și: Ilie Bolojan, întrebat dacă ar vota un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru. Ce a răspuns
În acelaşi context, el a fost întrebat ce mesaj are pentru cei care ar încerca să rupă PNL-ul.
„Mesajul meu este cel pe care l-a dat partidul. Unul legat de faptul că PNL ştie care este drumul de urmat, ştie ce are de făcut pentru a-şi îndrepta lucrurile, atât în relaţia cu electoratul, pentru a recâştiga încrederea oamenilor, şi pentru a se pregăti ca atunci când va avea un sprijin este mult mai important să facă ceea ce trebuie pentru România", a mai afirmat Ilie Bolojan.
Cum a reacționat Olguța Vasilescu
Primărița Craiovei i-a răspuns lui Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook, spunând: „Și din nou e ca la Radio Erevan. Nu am sunat un lider PNL. Am fost sunată. P. S. Ați adoptat și vreo decizie privitoare la telefoanele dintre membrii PSD și PNL?”.
Aceasta a adăugat, alături de mesaj, și o captură de ecran dintr-o conversație pe Whatsapp, arătând că a fost sunată.
Citește și: Planul lui Bolojan de a face din PNL „o forță politică puternică”: Mă voi duce în toate județele țării
Lia Olguța Vasilescu: Am avut o problemă cu Ilie Bolojan
Vicepreşedintele PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că social democraţii îşi doresc o majoritate europeană, cu partide proeuropene, şi că PSD nu are o problemă cu PNL, cu care a colaborat foarte bine în mai multe etape, ci cu liderul PNL, Ilie Bolojan, cu care nu s-a putut discuta.
„În mod normal, noi am spus-o: n-am avut o problemă cu PNL, cu care am colaborat foarte bine în mai multe etape politice, noi am avut o problemă cu domnul Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză care nu a înţeles că şi Partidul Social Democrat are un electorat al său propriu, şi, din păcate, cel mai mult cred că a lovit în acesta.
Dar în ceea ce priveşte PNL, noi nu avem niciun fel de probleme de colaborare cu ei şi chiar vreau să vă spun că eu nu cred că primarii lor vor accepta să intre în opoziţie. Este părerea mea. Am spus-o: ne dorim o majoritate europeană, cu partide proeuropene, dar rămâne de văzut cum vor fi şi negocierile în perioada imediat următoare, pentru că nici noi nu putem să stabilim ce vor face celelalte partide politice”, a spus Olguţa Vasilescu, notează Agerpres.